Eveniment

Doi minori şi trei adulţi, răniţi într-un accident rutier pe DN66

Maximilian Gânju

Un microbuz în care se aflau cinci persoane, trei adulţi şi doi copii, ajuns pe raza comunei Băniţa, a derapat şi a izbit violent gardul primăriei din localitate, apoi s-a răsturnat. Cei cinci se întorceau din Italia şi vroiau să ajungă acasă, în judeţul Gorj.
Accidentul rutier a avut loc chiar în centrul comunei Băniţa, ieri dimineaţă, iar la faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de prim ajutor din cadrul SMURD Petroşani şi Baru Mare, dar şi echipe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. În microbuz se aflau cinci persoane, doi copii şi părinţii lor şi un tânăr de 30 de ani, din Gorj, care conducea. „Un bărbat care conducea un microbuz (VW Caravan) pe DN66, din direcţia Haţeg – Petroşani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind gardul Primăriei comunei Băniţa. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a patru pasageri (dintre care doi minori)“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, iar medicii au constatat că minorii şi părinţii lor, chiar dacă au suferit mai multe răni, nu au viaţa în pericol. După investigaţiile medicale, medicii au stabilit că tatăl (39 de ani) copiilor a suferit un traumatism cranian minor, la fel ca şi fiica sa de 15 ani. Băieţelul de cinci ani avea o contuzie de coloană şi mama (35 de ani) suferise o contuzie de coloană cervicală. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele şoferului vinovat de producerea accidentului rutier şi-l cercetează pentru vătămare corporală din culpă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura