Politica si administratieUltima Ora

Doar două mine vor mai rămâne active în Valea Jiului

Maximilian Gânju

Exploatările miniere Livezeni şi Vulcan ar urma să îşi continue activitatea alături de cele două grupuri energetice, de la Paroşeni şi Mintia.
Minele Lonea şi Lupeni vor extrage cărbune până în 2018, urmând ca lucrările efective de închidere să se finalizeze până în 2027, acestea fiind termenele maxime impuse de Comisia Europeană. „Am promovat o hotărâre de Guvern privind închiderea minelor Lupeni şi Lonea, rămânând ca active viabile pe partea de minerit doar minele Livezeni şi Vulcan, care vor asigura cărbunele pentru doar două grupuri energetice: grupul 4 Paroşeni şi grupul 3 Mintia. Pentru aceste două grupuri am notificat Comisia Europeană pentru un ajutor de tip SIEG”, a declarat Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Acesta a mai spus că Hotărârea de Guvern la care se referă este în vigoare şi produce efecte începând cu luna mai. „Am avut discuţii cu comisarul pentru Energie şi solicitarea dânşilor a fost foarte clară. În primul rând, sunt de acord cu strategia gândită în acest sens, au agreat-o. În al doilea rând, să prezentăm un calendar foarte clar în acest sens. În al treilea rând, să realizăm discontinuitatea economică, adică, după ce accesăm acest SIEG şi îl punem pe cele două active viabile pe componenta energetică, să le scoatem la privatizare sau altă formă de dare în plată, ca să realizăm discontinuitatea economică şi, cel mai important, să realizăm separarea activităţilor, activitatea minieră şi cea energetică. Acestea sunt cerinţele lor”, a explicat Vişan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura