Comunitate

Distracţie maximă de Ziua Comunei Băniţa

Săptămâna trecută, sărbătoarea Sfântului Ilie le-a adus celor din Băniţa o nouă ediţie a evenimentului Ziua Comunei. Alături de rude, prieteni şi diverşi invitaţi, aceştia au petrecut pe ritmuri tradiţionale româneşti.
Ilie, sfântul care a adus… petrecerea
De Sfântul Ilie, când peste 120.000 de români şi-au aniversat onomastica, în centrul comunei Băniţa, localnicii au încins o petrecere ca pe vremuri. „Am organizat şi în acest an tradiţionala nedeie în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Zilei Comunei Băniţa. Chiar dacă s-a nimerit în cursul săptămânii, nu am vrut să schimbăm obiceiul moştenit cu foarte mulţi ani în urmă. De dimineaţă, lumea a participat la o slujbă religioasă, apoi am premiat 22 de cupluri longevive, a căror căsnicie a atins «aurul», oferindu-le din partea administraţiei locale câte 100 de lei şi un mic trofeu inscripţionat, aşa cum le stă bine învingătorilor. Totodată, cu aceeaşi sumă am mai premiat şase văduve de război şi un veteran. În fiecare an facem astfel de premieri, ca semn de respect pentru localnicii care au ceva de transmis comunităţii din care fac parte ”, a spus Ioan Marc (foto), primarul din Băniţa. Cât priveşte programul artistic, acesta a inclus renumiţi interpreţi ai cântecului popular, acompaniaţi de orchestra Luke Band, condusă de fraţii Plotogea. Au urcat pe scena din centrul comunei solişti precum Lena Miclăuş, Doru Petrean, Roberta Crintea, Aida Busuioc, Stana Milu, Nicu Drăgan, Vlad Teodosiu Păducel, Teodora Filip, Raluca Sân, Mariana Poenar, Oana Şchiopu, Lavinia Dan şi Ansamblul Junii Petrileni. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura