Fara bascalie

Din nou despre Sibiu

Există în România oraşe care par să se fi sustras stilului românesc. Sibiul este, în opinia mea, unul dintre aceste oraşe, la care aş adăuga Braşovul, parţial Clujul, Oradea, poate mai sunt şi le omit eu. Lista poate rămâne binenţeles deschisă.
Vizitez foarte des Sibiul, mai ales de când a fost capitală culturală europeană. Localitatea a cunoscut atunci şi de atunci încoace acea schimbare de mentalitate despre care toată lumea vorbeşte şi nimeni nu ştie cum s-o producă.
Ea se poate produce nu deodată, nu în totalitate, nu oricum. Pentru oricine a fost în ultima vreme, aspectul Sibiului este foarte apropiat de cel al unui oraş medieval din vestul Europei. Modul în care a fost renovat centrul istoric, fără îndoială de către arhitecţi care-şi cunosc meseria, maniera de amplasare a teraselor (constat că sunt mai primitoare ca acelea din Deva şi nu au îngrădituri de ranch şi podirişti pe care sunt cocoţate ale noastre, o parte din cele amplasate pe centru vechi), tipul şi calitatea localurilor, numărul şi calitatea actelor de cultură. Mai ales acest din urmă fapt. Festival internaţional de teatru, ediţie TIFF, Festival internaţional de dans, Festival de film documentar, cel mai bine cotat din România, toate desfăşurate de către oameni care-şi cunosc bine meseria, au contacte, iar cu unii dintre ei am colaborat, din păcate pentru puţin timp, pentru că nu a existat suficientă deschidere la noi pentru aşa ceva. Publicul trebuie format, iar pentru asta este nevoie de timp şi resurse…
Cultura aduce Sibiului un număr remarcabil de vizitatori, făcându-l a cincea destinaţie culturală din Europa. Bugetul alocat evenimentelor culturale de toate genurile este imens în comparaţie cu al altor localităţi similare, ca să nu mai vorbim de cel al oraşelor mici. Cei care se îndoiesc de prestaţia primarului Johannis, dar sunt de bună credinţă, trebuie să viziteze Sibiul. Într-o scurtă discuţie pe care am avut-o cu primarul, mi-a spus că profesionalismul şi prestigiul intelectual al celor care se ocupă de viaţa culturală este unul dintre secretele reuşitei sale.
Desigur, centrul istoric este vedeta oraşului, dar prosperitatea centrală se extinde şi către periferii. Oricum, Sibiul poate deveni model autohton pentru multe oraşe româneşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura