Sport

Din Liga a IV-a, la teste în Bundesliga

Ciprian Marinuţ

Atacantul de 15 ani al echipei din Liga a IV-a, Universitatea Petroşani, Sergiu Szalacsi, a fost pentru o perioadă de o săptămână în teste la echipa din prima ligă din Bundesliga, SC Freiburg.

Nemţii caută talente din est
Tânărul şi talentatul jucător petroşănean, care cochetează de ceva vreme cu Naţionala Under 16 a României şi cu Selecţionata Judeţeană, a fost remarcat de căutătorii de talente ai clubului german de primă Ligă, SC Freiburg. Impresionaţi de calităţile puştiului de la Universitatea, nemţii l-au invitat pe Sergiu Szalacsi să dea probe de joc în Germania, alături de alţi fotbalişti juniori din Europa de Est. „Este un jucător cu o viteză excelentă, fiind ca valoare între primii cinci fotbalişti de vârsta lui din România. Mai are de lucrat la acurateţea lovirii mingii, însă, dacă va fi serios în continuare, va ajunge la echipe de top”, a declarat antrenorul acestuia, Ionuţ Stelescu.
Tehnicianul petroşănean a precizat că vor mai fi testaţi în Germania şi alţi juniori din pepiniera Universităţii Petroşani. Clubul german are un departament de scouting, care monitorizează jucători de loturi naţionale din Europa de Est, iar talentaţii jucători de la Petroşani le-au atras atenţia. „La probele susţinute în Germania, Sergiu Szalacsi a fost impresionat de modul de lucru al nemţilor şi de calitatea excelentă a dotărilor clubului. Condiţiile pentru copiii şi juniorii la SC Freiburg sunt cu mult peste ceea ce au seniorii la noi în Liga I”, a mai afirmat Stelescu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura