Actualitate

Dezbatere publică eşuată, la Lupeni

Carmen Cosman

Nici un cetăţean sau organizaţie non-guvernamentală nu şi-au manifestat interesul de a participa la dezbaterea publică organizată pe tema bugetului de Primăria Lupeni.

Să fi fost vremea rea de vină?

Reprezentanţii administraţiei publice locale spun că au îndeplinit toate procedurile legale, aşa că lipsa de interes a oamenilor nu poate fi pusă pe seama anunţării defectuoase a dezbaterii publice. „Toate procedurile legale au fost îndeplinite, dar nu s-a primit nici o cerere de participare. Există un termen legal de depunere a acestor cereri, dar nu s-a depus nici una. Probabil, vremea a fost de vină”, a declarat city-managerul Primăriei Lupeni, Gabriel Lungu. Acesta a precizat că în sală au fost reprezentanţii Asociaţiei ProDemocraţia, dar fără să depună în prealabil vreo cerere scrisă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Nu a fost promovată corespunzător

Pe de altă parte, Mihaela Ghiuca, şeful filialei din Valea Jiului a APD, spune că problemele comunităţii lupenene nu-i interesează pe edili şi poate din acest motiv nu s-a prezentat nimeni la dezbatere. „Problemele comunităţii locale nu se regăsesc în proiectul bugetului. Proiectul de buget local este făcut după urechile cuiva, iar oamenii care vor să facă propuneri sunt trimişi acasă. Ar fi trebuit ca domnul primar, dacă îşi dorea cu adevărat o dezbatere publică, să trimită scrisori din acelea pe care le-a trimis în campania electorală, pe banii oamenilor din Lupeni”, a declarat Mihaela Ghiuca.

În plus, unul dintre consilierii locali din Lupeni, Constantin Brânduşe, este de părere că dezbaterea nu a fost promovată corespunzător. „Oamenii nu a fost foarte bine informaţi şi nu au ştiut. De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei care va avea loc joi (mâine – n.r.), nu se regăseşte proiectul ce cuprinde bugetul local”, susţine Constantin Brânduşe. Cu toate acestea, Gabriel Lungu a precizat că proiectul de buget va fi supus spre aprobare în şedinţa de joi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura