ActualitateFlash

Dezbatere publică despre transportul în comun din Deva. Studiul este gata. Pe când şi un transport civilizat?

Natalia Bumbac DSC_0600

Situaţia jalnică în care se află serviciul de transport public din municipiul Deva şi din localităţile aparţinătoare, i-a determinat pe cei de la Primărie să gândească o strategie prin care să îmbunătăţească aceste lucruri.
Prin urmare, reprezentanţii Primăriei au demarat un proiect prin care doresc să modernizeze şi să eficientizeze transportul în comun, iar pentru asta au apelat la serviciile unor consultanţi de specialitate, dar şi la opiniile şi sugestiile locuitorilor. Ieri, la Primăria Deva a avut loc o dezbatere publică în care au fost prezentate rezultatele studiului de oportunitate, împreună cu recomandările şi planul de acţiune pe care administratorii municipalităţii ar trebui să le urmeze, pentru a putea realiza o reţea de transport în comun demnă de o ţară europeană.
Microbuze care se descompun din mers
Studiul de oportunitate în vederea delegării serviciului de transport public pe raza municipiului Deva şi a localităţilor aparţinătoare a fost prezentat în cadrul dezbaterii de ieri, de către Radu Timea, lector la Universitatea din Bucureşti şi reprezentantul firmei AM Project Design&Consulting care a efectuat analiza. Principalele concluzii care au fost trase în urma acestui studiu sunt că atât parcul auto, cât şi staţiile de pe trasee sunt neadecvate. Maşinile care circulă pe cele şapte trasee ale municipiului nu sunt dotate corespunzător şi nu sunt igienizate, unele dintre ele, aşa cum a afirmat un cetăţean „se descompun din mers”, punând în pericol viaţa pasagerilor. Iar staţiile nu sunt dotate cu mobilier, nu sunt amplasate şi nici semnalizate corespunzător.
Devenii nemulţumiţi de transportul în comun
Aceleaşi opinii le-au avut şi devenii pe care Primăria i-a consultat cu privire la acest subiect prin intermediul formularelor postate pe site dar şi tipărite. Aceştia au reclamat o serie de probleme, unele dintre ele fiind foarte grave. Este cazul unei persoane cu handicap locomotor, căreia şoferul unuia dintre puţinele autobuze dotate cu rampe pentru cărucioare a refuzat să-i deschidă rampa, pe motiv că are prea multe bagaje şi că nu are de gând să o ajute. Tot din partea cetăţenilor au venit mai multe sesizări cu privire la cartierele care nu sunt acoperite de nici o rută de transport în comun, cum ar fi cartierul Zăvoi sau Ceangăi. Şi lista cu reproşuri din partea cetăţenilor vizavi de acest serviciu nu s-a oprit aici, existând mai multe nemulţumiri faţă de staţiile prost amplasate, dar şi de atitudinea unor şoferi care fumează la volan şi vorbesc nepoliticos.
Staţii moderne şi autobuze cu aer condiţionat
Toate aceste probleme, aşa cum a afirmat primarul Devei, Petru Mărginean, vor fi rezolvate atunci când va fi pus în practică proiectul prezentat în cadrul dezbaterii de ieri. Un plan de altfel bun, care ar duce la o schimbare totală a transportului în comun, aşa cum este deja chiar şi în unele oraşe din România. Este vorba de realizarea unui sistem integrat de management al transportului de persoane, cu urmărire electronică a traficului, prin GPS şi camere video, taxare în sistem automatizat, introducerea de vehicule moderne, cu aer condiţionat, sisteme electronice de avertizare, informare şi taxare, cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, modernizarea staţiilor de autobuz, optimizarea traseelor şi multe alte servicii care să rezolve toate problemele sesizate de oameni.
Aşa cum au recomandat specialiştii care au realizat studiul, proiectul poate fi implementat în două moduri. Prima ar fi cea în care Primăria ar finanţa în totalitate proiectul şi cea de-a doua ar fi o participare comună a Primăriei dar şi a firmelor private. În acest caz, administraţia locală ar trebui să reabiliteze staţiile iar rutele să fie concesionate astfel încât firmele private să achiziţioneze autobuzele, aceasta fiind şi varianta recomandată de specialişti.
În prezent, transportul public este concesionat de două firme, iar la final primarul Petru Mărginean a precizat că intenţia sa nu este să atace firmele care au operat până acum, ci doar să asigure un transport modern şi european, cât mai curând posibil.

One thought on “Dezbatere publică despre transportul în comun din Deva. Studiul este gata. Pe când şi un transport civilizat?

  • povesti…povesti…alo Tovarasi au trecut 25 de ani de la lovitura de stat!De ce nu ati miscat un deget pana acum?sa nu uitati de pistele de bicicleta din Deva , care trebuie sa se regaseasca in fiecare strada din Deva si o pista de bicileta care sa lege Deva de Hunedoara! Tovarasi cat mai vreti sa treaca?alti 25 de ani! Linia o tragem la aniversarea de 50 de ani!TREZITI-VA fraierilor!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura