Devenii vor primele puncte din deplasare în acest retur

16 martie 2017 | Adauga un comentariu

Ovidiu Mănăstire

CNS Cetate Deva joacă azi a doua deplasare a returului, urmând să întâlnească echipa Pandurii II Tg. Jiu, satelitul grupării de prima ligă. Alb-albaştrii vor să obţină primul succes pe teren străin din a doua parte a sezonului, pentru a rămâne în plutonul fruntaş.

Pandurii II, echipă imprevizibilă
Victoria cu ACS Poli II a readus entuziasmul în tabăra singurei grupări de Liga a III-a din judeţ, dar alb-albaştrii vor să o lege cu un alt succes, unul necesar pentru a rămâne în plutonul fruntaş al clasamentului seriei a IV-a. Trupa lui Viorel Tănase va întâlni la Rovinari pe Pandurii II Tg. Jiu, o echipă imprevizibilă, care are fluctuaţii de formă. În acest retur, echipa satelit a grupării de Liga I a produs o primă surpriză, învingând pe CSM Şcolar Reşiţa, iar în etapa trecută a cedat greu, în prelungiri, în faţa celor de la UTA BD II. În duelul din turul campionatului, dintre CNS Cetate Deva şi Pandurii II Tg. Jiu, devenii au învins greu, scor 1-0, printr-o reuşită semnată de Robert Cristian, din lovitură liberă.

„Sper să fim motivaţi pentru a câştiga acest meci!”
Antrenorul Viorel Tănase îşi doreşte cele trei puncte din duelul de la Rovinari, sperând ca echipa sa să fie motivată indiferent de formaţia pe care o va alinia adversarul. „Va fi un meci important, cum sunt şi toate celelalte, împotriva unei echipe imprevizibile. Pandurii II are cinci victorii cu echipele bune ale seriei şi este capabilă oricând de surprize. Nu ştim ce jucători va primi de la prima echipă dar eu sper ca băieţii mei să fie motivaţi pentru a câştiga acest meci. Trebuie să fim atenţi şi echilibraţi, pentru că întâlnim un adversar periculos”, a spus Tănase. Pentru acest meci, CNS Cetate Deva nu se poate baza pe Andrei Raţ şi Mario Boldea, care sunt suspendaţi, goalkeeperul mai având o etapă de suspendare iar mijlocaşul defensiv două. Nu va juca nici atacantul Szabolcs Szekely, care este incomplet refăcut după accidentarea din runda precedentă. Partida Pandurii II Tg. Jiu – CNS Cetate Deva se joacă azi, de la ora 15.00, pe stadionul „Tineretului” din Rovinari.

„Nu e normal ca o promovare să se decidă pe la comisii!”
Situaţia în clasamentul Ligii a III-a, seria a IV-a, este pe cale să se schimbe după ce Naţional Sebiş a câştigat şi recursul în cazul Keita, cel mai probabil trupa din judeţul Arad urmând să primească trei puncte din duelul pierdut pe teren cu Performanţa Ighiu. „Sincer, nu mi se pare normal ca o promovare să se decidă pe la comisii, dar există un regulament şi ei (n.r. Sebiş) au ştiut să profite de acest lucru. Deocamdată nu au cele trei puncte în plus, astfel că până nu le primesc, noi ne gândim doar la diferenţa existentă acum. Indiferent de decizie, noi trebuie să ne vedem de jocurile noastre”, a spus Viorel Tănase referitor la situaţia seriei a IV-a din Liga a III-a.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Senatorul Viorel Sălan: Primarii nu pot fi consideraţi prezumtivi infractori

Dificultăţile din activitatea primarilor sunt create şi de neconcordanţe în legislaţia ce priveşte administraţia publică. Aceste neconcordanţe au devenit un...

Mediul de afaceri primeşte 32 de miliarde lei

Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor

Tiberiu Balint se reîntoarce ca preşedinte la vechiul PNL Deva

Situaţie fără precedent în PNL Deva. Liberalii nu mai ştiu cine le este şeful, cine îi conduce şi ce să...

Închide