Deţinuţii cuminţi, lăsaţi să plece acasă

Livia Botici

În primul trimestru al anului 2010, 20 de puşcăriaşi de la Penitenciarul Bârcea Mare, au fost lăsaţi să plece acasă, pentru câteva zile. Motivul: pe perioada detenţiei, ei s-au comportat exemplar, nu au avut rapoarte negative, şi au participat la activităţi educative sau culturale.

Toţi sunt condamnaţi pentru furt

Deţinuţii care au beneficiat de această recompensă, au vârste cuprinse între 31 şi 49 de ani şi sunt după gratii, fiind condamnaţi pentru furt. De asemenea, au fost lăsaţi în permisie, doar puşcăriaţii care nu reprezintă un pericol şi nu au nevoie de pază strictă, adică cei care se află în regimul deschis sau semi-deschis. „În primele trei luni ale anului, am avut un număr de 62 de cereri de învoire, dar după ce au fost analizate de comisiile noastre, au fost aprobate numai 20. În total, persoanele private de libertate, care au primit acceptul de a pleca temporar din penitenciar, au beneficiat însumat, de 64 de zile de viaţă în afara gratiilor. Comisiile care au analizat cazurile respective au dat acceptul învoirii întrucât, pe parcursul detenţiei, persoanele nu au creat nici un fel de probleme, au participat activ la activităţile educative, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, şi au beneficiat de celelalte tipuri de recompense care se acordă gradual, prevăzute de legislaţia în vigoare. Prin astfel de măsuri se urmăreşte, pregătirea în vederea liberării, menţinerea legăturii cu societatea şi în special cu familia şi redobândirea unor raţiuni de existenţă în vederea reintegrării după liberare”, a declarat Gabriel Vesa, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 01:29 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 01:29 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 01:29 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 01:29 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 01:29 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 01:29 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -6°C În Mare Parte Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale