Ortacul a găsit o solutie foarte simplă, dar extrem de eficientă, de a vorbi pentru cei 6.000 de oameni care coboară tăcuti, în fiecare zi, în adâncul pământului, împreună cu nemultumirile si frământările lor. Pentru că li s-a impus fătis „legea tăcerii”, pentru a avea si a doua zi o pâine pe masă, ortacii au tăcut. Nu si Valter Cojman (foto). Minerul n-a mai acceptat să tacă si să îndure. A luat atitudine atât pentru el, dar mai ales pentru celelalte 6.000 de suflete amutite de amenintarea „dacă nu taci îti cauti de lucru”. Nu a scăpat nici el de amenintare, dar nu s-a dat bătut si nici nu s-a lăsat intimidat, iar acum se vede în postura de a apăra mii de oameni din întreaga tară, care au suferit abuzuri. Nu primeste nimic din această luptă pentru dreptate, ci doar satisfactia că a mai ajutat un semen.
“Nu trebuie să fim toti condamnati”
„Mă numesc Valter Cojman, am 42 de ani, sunt electrician subteran la sectorul VIII general de la Exploatarea Minieră Lupeni si sunt un luptător pentru dreptate. Contrar părerii multora dintre semenii nostri, minerii nu sunt oile negre ale României. Au fost câtiva sefi ai lor si poate mai sunt si astăzi, dar asta nu înseamnă că trebuie toti să fim condamnati din cauza lor”, sustine Valter Cojman. Acesta este crezul ortacului din Lupeni, ce nu s-a rezumat doar la a încerca să schimbe impresia oamenilor despre categoria socială din care si el face parte ci chiar s-a implicat. Cojman, nemultumit de faptul că sindicatele care ar fi trebuit să le apere drepturile doar se foloseau de mineri si de banii lor, a fost primul care s-a răzvrătit si a început o luptă inegală ce avea să-i pună chiar viata în pericol. Prima măsură a fost să iasă din acel „cuib de viespi” cum denumeau chiar ortacii structurile sindicale, si apoi să încerce să le deschidă ochii si celor care vedeau limpede, dar nu aveau curaj să creadă ceea ce văd. „Am început această luptă împotriva abuzurilor din cauza neregulilor din Sindicatul Liber E.M. Lupeni, atitudinii celor ce-l conduceau fată de membri, faptului că se dădeau ajutoare doar celor care aveau statut de membru P.C.R. (pile, cunostinte si relatii) în detrimentul celor care aveau cu adevărat nevoie, m-am retras din sindicat si nu am vrut să mai am de-a face nimic cu sindicatul”, ne spune Valter Cojman. Totul se petrecea în martie 2004, iar determinarea ortacului a mai convins câteva zeci de mineri să se retragă din sindicat. „Din acel moment s-a pornit o adevărată masină de represalii, intimidări împotriva mea si a celor care au semnat în cererea colectivă. Seful de sector m-a chemat de urgentă la el si mi-a spus să încetez, pentru că voi avea de suferit. Am fost acuzat de instigare la revoltă si anchetat, dar s-a dovedit că nu eram vinovat decât de faptul că vreau dreptate”, spune minerul. A afisat pe un panou în curtea minei „Legea Sindicatelor”, pentru ca minerii să stie ce drepturi au si ce ar trebui cei pe care îi plătesc din banii lor să facă pentru ei. Fluturasul nu a stat pe panou mai mult de 10 ore, pentru că nimeni nu dorea un miner bine informat. „Mi-am dorit si mai mult să-i pot informa pe oameni despre drepturile lor si cum ar trebui să procedeze ca să-si apere aceste drepturi. Primul pas a fost că am xerocopiat Legea Sindicatelor si am dat-o celor care mi-au cerut-o. Am crescut vânzările unui centru de copiat acte, atât de multi vroiau legea”, îsi aduce aminte Valter.
Si-a făcut site
Aceste măsuri pentru informarea ortacilor nu erau suficiente. Din 200.000 de mineri câti erau atunci, doar câteva zeci sau poate sute aveau informatia. Asa că, el a căutat metodele prin care putea ajunge la toti ortacii fără a le crea probleme. Solutia a fost Internetul. Deja în anul 2005, majoritatea familiilor de mineri aveau un calculator conectat la Internet. Ortacul s-a lăsat de fumat pentru a achizitiona tehnica de calcul necesară, iar familia lui l-a sustinut.
