Despre regionalizare, cu şi fără curaj (I)

În urmă cu câteva zile, o discuţie lansată de primarul municipiului Hunedoara despre viitorul zonei, la care au participat câţiva şefi de instituţii locale, a prilejuit un fel de succintă analiză a ceea ce ar însemna regionalizarea. Am constatat cu acel prilej că se poate discuta civilizat, argumentat, pro sau contra. S-a discutat cu curaj, dar şi cu îngrijorare. Asta, spre deosebire de mai multe comentarii apărute la această rubrică. Şi mai ales, faţă de lipsa oricăror reacţii ale personajelor care (cu excepţia lui Petru Mărginean) – s-ar vrea primari de reşedinţă de judeţ sau de orăşel pe lângă care autostrada va trece ca Rapidul prin Gara Săuleşti…? Aştept în continuare, în calitate de cetăţean, răspunsurile.
O parte din comentariile de aici erau înjurături – nu le discutăm.
Alte opinii simplificau în cheia dorită de Traian Băsescu şi PDL – adică să facem regionalizarea, pentru că vom accesa mai multe fonduri europene. Fals. Există regiunile de dezvoltare şi ele sunt funcţionale. Fonduri nu au venit, nu pentru că nu avem regiuni, ci pentru că nu avem competenţe. O să prezint mâine o situaţie pe Regiunea Vest (unde este şi Hunedoara) şi veţi vedea că aceia care au ştiut cum, au reuşit, fără megastructuri.
Să o facem, pentru că reducem birocraţia. Fals. Structurile birocratice sunt mult mai reduse decât în alte ţări, iar înainte să mă contraziceţi, vă rog să aveţi curiozitatea să vă documentaţi, site-urile specializate din Franţa, Germania, Austria sau Polonia sunt excelent realizate, sunt (şi) în limba engleză, prin urmare, perfect accesibile oricui vrea să ştie exact pe ce lume trăieşte. În plus, numeroase posturi sunt ocupate la nivel judeţean în aşa-numitele “deconcentrate”, care pot fi desfiinţate fără a se desfiinţa judeţele. De ce nu le mută pur şi simplu la Timişoara, Arad sau aiurea?
Cel mai “solid” argument care s-a adus este următorul: să se facă regionalizarea, ca să fie schimbat Mircea Ioan Moloţ. Dacă funcţia lui Mircea Ioan Moloţ este argument serios pentru regionalizarea României, atunci, daţi-mi voie să spun că nu mi-ar trece prin cap să propun desfiinţarea României, ca să fie schimbat Traian Băsescu. Îmi pun încă speranţe în vot, ca expresie a democraţiei moderne, participative. Vă propun un exerciţiu logic şi de bunsimţ – să încercaţi să răspundeţi la întrebarea: dacă preşedinte al Consiliului Judeţean ar fi unul de la PDL, ar fi cei din zonă de acord cu regionalizarea, sau ar merge pe dublul-standard – de acord, pentru uz de partid, sau în dezacord?
Cei care se grăbesc să dorească regionalizarea nu au reuşit să reţină două aspecte esenţiale, pe care le voi relua. Mai întâi, nu există o opoziţie de principiu faţă de regionalizare. Vocile societăţii civile s-au ridicat nu atât pro sau contra, cât mai ales, pentru dreptul nostru de a fi consultaţi. Am exact aceeaşi opinie – o măsură atât de importantă nu se ia fără consens, altul decât cel “din coaliţie”. Coaliţia azi e, mâine nu mai e, sau e cu totul alta – dar populaţia ţării rămâne aproximativ aceeaşi. De ce le-ar fi frică adepţilor regionalizării să fie consultată populaţia? (va urma)