Descoperire şocantă într-un pârâu din centrul Petroşaniului

7 martie 2017 | Adauga un comentariu

Maximilian Gânju

Un bărbat cu vârsta între 50 şi 60 de ani a fost descoperit înecat în pârâul Maleia, chiar în centrul municipiului Petroşani.

Descoperirea macabră a fost făcută de câţiva copii care se jucau în spatele unei biserici şi au văzut în apă o siluetă. Copiii s-au apropiat şi şi-au dat seama că este vorba de un om şi au dat alarma. Un echipaj de pompieri şi unul de prim ajutor din cadrul Detaşamentului Petroşani au ajuns imediat la faţa locului, însă era prea târziu pentru victimă. Bărbatul mort ar fi fost o persoană fără adăpost care dormea sub un podeţ de peste pârâu situat în zona unde a fost descoperit.
”Era boschetar şi dormea de mult timp acolo, sub podeţ, eu l-am văzut de mai multe ori. Poate că a băut ceva peste noapte şi s-o fi rostogolit în somn direct în pârâu. Până jos sunt vreo patru-cinci metri şi dacă era şi băut, apa rece…”, a spus un localnic. Potrivit altor surse, victima ar fi avut în braţ o branulă de la Urgenţa Petroşani, semn că a fost recent internată şi ar fi plecat fără ştirea medicilor. Poliţiştii criminalişti au demarat o anchetă şi din primele date, nu este vorba de o moarte suspectă, însă ancheta este abia la început. Abia după rezultatul necropsiei se va putea stabili cu exactitate din ce cauză a murit bărbatul, dacă i s-a făcut rău, a căzut în pârâu şi s-a înecat, ori dacă era băut şi din acest motiv şi-a găsit sfârşitul.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primăria Petroşani a scos la concurs un post de auditor

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a publicat ieri anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de...

Inspector antifraudă de la Direcţia din Deva, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial (DNA – ST) Timişoara au dispus trimiterea în judecată a dosarului...

Primăria Deva vrea bani pentru şcoli. Consiliul Judeţean spune pas

Primăria Deva cheltuie în fiecare an o sumă mare pentru reparaţiile necesare la şcolile din municipiu. Pentru reparaţii, dar şi...

Închide