Derby de Hunedoara

15 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Cele două echipe hunedorene din Liga a III-a, CFR Simeria şi FC Hunedoara, se vor întâlni, azi, la Simeria, într-un meci fără menajamente. Feroviarii au nevoie de victorie ca de aer, pentru a pune punct startului mai puţin reuşit, iar FC Hunedoara vrea să dreagă busuiocul, după remiza de acasă, din etapa trecută.
 

Nevoia de şansă
Clasată abia pe locul cinci, cu 10 puncte, la cinci puncte de locul secund care dă dreptul de participare la baraj, CFR Simeria pierde contactul cu plutonul ce trage la promovare în cazul unui nou pas greşit. Antrenorul feroviarilor, Gheorghe Cornea spune că echipa sa e bine pusă la punct şi are nevoie doar de şansă pentru a câştiga. „Victoria cu FC Hunedoara e necesară ca aerul. Chiar dacă rezultatele au fost mai puţin bune până acum, credem că ne putem impune, întrucât sub aspectul jocului, am stat bine în toate meciurile. Avem încredere în forţele proprii, beneficiem de sprijinul suporterilor, astfel că vom avea nevoie doar de şansă, pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc”, a spus tehnicianul echipei CFR Simeria.

Spălarea păcatelor
Neînvinsă, şi cu 15 puncte acumulate, care o plasează pe locul doi, FC Hunedoara are mai multe variante de rezultat în partida cu feroviarii, însă, jucătorii vor să se revanşeze pentru remiza albă de pe teren propriu cu Autocatania Caransebeş. „Atmosfera la echipă e bună, deşi am fost supăraţi după pasul greşit din etapa trecută. Aşteptăm jocul cu speranţa că ne vom spăla păcatele faţă de suporteri, printr-o victorie cu CFR Simeria. Suntem neînvinşi şi, cu ajutorul suporterilor, care şi-au anunţat prezenţa în număr mare la meci, vrem nu doar să nu pierdem, ci chiar să câştigăm”, a spus Eusebiu Şuvagău, antrenorul hunedorenilor.
Partida va avea loc azi, de la ora 15.00, pe Stadionul „CFR Marmosim” din Simeria şi va fi arbitrată de Eduard Constantinescu, din Craiova. Fluieraşul oltean va fi ajutat de asistenţii Florin Hanca şi Florin Potora, ambii din Aiud (Alba). Observatorii partidei vor fi: Vasile Bordaş, din Târgu Mureş şi Gabriel Stoicovici, din Timişoara.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ciobanul beat… oile, plecate la plimbare

Un bărbat a alertat Poliţia municipiului Brad, susţinând că nişte necunoscuţi, în timpul nopţii, i-au furat toate oile din stână....

Sport week-end

Handbal / Liga Naţională feminină / Derby-ul suferinţei: etapa a VI-a, duminică, 17 octombrie, ora 18.00, Sala Sporturilor din Deva:...

Asociaţia „Avicenna”, o idee bună, în vremuri rele

Vor să scoată bani şi din piatră seacă. Ca să contracareze greutăţile financiare, medicii de la Spitalul Municipal Vulcan au...

Închide