Derapajul mesianic modern al liderului politic român (III)

2 noiembrie 2010 | 1 Comentariu


Democraţiile consolidate încearcă să elimine din mentalul colectiv valorizarea ideii de „lider maximo”. Voi da un exemplu ceva mai vechi, dar relevant – câştigător al războiului, Churchill nu a reuşit să câştige şi alegerile. Nu i-a trecut însă prin cap să se erijeze în salvatorul neamului.
Preferinţele pentru extreme, la care de altfel se şi face trimitere într-un comentariu postat, există, dar de regulă sunt taxate instituţional. Să ne reamintim de austriacul Jorg Haider, lider extremist, pus imediat la colţ de către Uniunea Europeană. Elveţia, Olanda sunt ţări în care extremismul de dată recentă are cauze mai degrabă exterioare. Vorbeam într-un editorial acum vreo săptămână, despre naşterea unei civilizaţii, în sensul ei istoric, conform definiţiei date de Neagu Djuvara. E o zbatere, nu se poate face nimic fără o luptă a contrariilor. Spun asta, asumându-mi riscul de a glosa pe locuri comune. Olanda sau Elveţia se simt ameninţate de acest construct în parte artificial, numit Uniunea Europeană. Bunăstarea lor, modul de viaţă, credinţele, mult prea specifice sistemului occidental se văd puse în pericol de formidabila deschidere operată în numele unităţii continentului. Om fi noi europeni geografic, mentalitatea este tributară unui alt gen de relaţionare. La fel păţesc francezii cu maghrebienii şi toată lumea cu arabii sau pakistanezii, deşi enumerarea poate continua. Singura ţară cu care suntem comparabili în ceea ce priveşte plăcerea de a promova oameni care ulterior se cred deţinători unici ai SOLUŢIEI este într-adevăr Italia. Berlusconi nu a apărut ca urmare a plecării românilor la muncă acolo, ci pe fondul unor incoerenţe majore ale altor politici partinice. Oamenii au preferat, ca în atâtea alte situaţii, o ordine, fie ea şi berlusconiană, incoerenţei, fie ea patronată de Romano Prodi.
Nu doresc să ofer soluţii, doresc să semnalez nişte realităţi, fie şi doar pentru a le aduce în discuţie. Avantajul major al unei democraţii este capacitatea de a se pune şi repune în discuţie, în scopul perfecţionării – pentru că aşa imperfectă cum este, nu o putem înlocui, deocamdată cel puţin, cu ceva mai performant. Sistemul tânăr de la noi poate fi însă pervertit prematur şi compromis pentru multă vreme, dacă sistemele de promovare nu vor respecta măcar parţial meritocraţia. Experienţa istorică ne arată că liderii autoritari nu supravieţuiesc sistemului pe care ei l-au creat. Excepţiile sunt foarte puţine.

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. maria spune:

    apropo de Berlusconi cautati-l pe Elio pe youtube cu bunga-bunga dupa ultima isprava berlusconiana, dar Italia este si a lui Bossi cu un apetit special spre dictatura si Italia este si a lui Vendola, vajnic comunist, care uite ca are succes…se pare ca Niky Vendola si iubitul sau canadez vor infia si un copil spre disperarea Papei…oricum la misto suntem una cu italienii, gindindu-ma la viteza cu care a aparut clipul cu expulzarea tiganilor din Franta…

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Liverpool la podea, Vulturii „zboară“ din nou

Cu victorii pe linie în primele 10 etape, „Liverpool“ şi-a pierdut „perfecţiunea” în urma unei înfrângeri umilitoare, scor 1-8, în...

A ajuns după gratii pentru 300 euro

Un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce a fost...

Sãrbãtori de toamnã la Ribita

Trecerea către anotimpul rece, dar mai ales, recolta toamnei reprezintă pentru orice comunitate, prilejul de a se bucura de ultimele...

Închide