Politica si administratie

Deputatul PSD Ilie Toma: Este normal ca salariile primarilor să crească

Sorina Popa

Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au propus un amendament, în Parlament, care prevede salarii mărite cu 30 la sută pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Propunerea a fost făcută în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

„Ajungem la o stare de normalitate”
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), susţine această propunere. „Nu este normal ca unii funcţionari publici din primării să câştige mai mult decât primarii, în condiţiile în care responsabilitatea, şi politică, şi administrativă, dar şi judiciară se răsfrânge asupra celor aleşi. Se ajunge, astfel, prin creşterea salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor, vicepreşedinţilor de consilii judeţene, la o normalitate”, a declarat deputatul social-democrat Ilie Toma.
Propunerea de amendament a fost trimisă guvernului, pentru a se calcula impactul bugetar al acestei măsuri de majorare a salariilor primarilor şi a aleşilor locali. Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizaţiilor şi pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică la nivelul autorităţilor publice locale. Textul iniţial al Ordonanţei excludea de la majorări aleşii locali. Amendamentul va reduce situaţiile în care unii funcţionari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, preşedinţilor, precum şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, deşi responsabilitatea acestora este net superioară, spun iniţiatorii.

5 comentarii la „Deputatul PSD Ilie Toma: Este normal ca salariile primarilor să crească

  • Sustenabilitate ? Apropo mai exista vre-o tara in lume in cade salariul mediu al bugetarilor sa fie mai mare decat salariul mediu din sfera productiva (din a caror efort se platesc bugetarii ) ? E moral ?

  • Socialistii puscariilor si a hotilor.
    Parlamentul Romaniei a ajuns Grup infractional organizat.
    Grobian.

  • Capsoman ce esti, cica indreptati anormalitatea ca primarii sa castige mai putin dacat unii angalatii ai Primariei !! Si anormalitatea asta cine a creat-o , cap de cauciuc ?

  • Să le mărească salariile ,dar ,să facă ce spune legea după cum au depus jurământul ,salariul este din banii cetățenilor civili și trebuie să facă ce spun civilii pentru binele societății , inclusiv platforme de gunoi în pământ în tot orașul pentru a scăpa de miros ,vine vara și de câini străzi care se adună pe lângă gunoaie .

    Sfântul Dreptății-

  • Când au candidat știau ce salarii au,acum de ce se plâng?Nu i-ă obligat nimeni să candideze,nu le mai ajung banii furați?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura