Politica si administratie

Deputatul PNL Lucian Heiuş: Camarila social-democrată detonează deşeurile hunedorenilor

Adriana Năstase

Scandalul gunoiului din judeţ pare să nu se mai termine. Şi, cum era de aşteptat, politicienii nu scapă prilejul de a se ataca unii pe alţii din acest motiv.
Astfel, deputatul PNL Lucian Heiuş (foto) susţine că, de fapt, totul este o manevră de-a PSD şi că actuala conducere a judeţului nu poate gestiona situaţia deşeurilor.

Contract sensibil
„Social-democraţii hunedoreni se comportă ca o camarilă şi demonstrează că pun interesele proprii mai presus de cele ale cetăţenilor acestui judeţ. Deşeurile, problema numărul UNU a judeţului Hunedoara, au ajuns sursă de îmbogăţire pentru clientela politică a pesediştilor.
Conducerea social-democrată a Consiliului Judeţean Hunedoara este incapabilă să gestioneze problema deşeurilor din judeţ. Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat decizia Consiliului Naţional al Contestaţiilor, care a ANULAT procedura prin care Consiliul Judeţean Hunedoara, condus de Mircea Flavius Bobora, a atribuit contractul privind gestionarea deşeurilor.
Decizia instanţei nu face altceva decât să dovedească faptul că Mircea Flavius Bobora transformă judeţul într-unul al gunoaielor şi al manevrelor politice, ce capătă un miros urât. Este inadmisibil ca un contract atât de «sensibil» pentru sănătatea hunedorenilor să fie «jucat» la ruleta politică”, a declarat deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş.

„A invocat starea de urgenţă”
„Conducerea PSD a Consiliului Judeţean Hunedoara a atribuit contractul de 23 de milioane de lei unei societăţi care îi aparţine unui fost senator PSD.
Chiar şi în condiţiile în care o instanţă de judecată menţine soluţia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, anume aceea de ANULARE a procedurii, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara ignoră o sentinţă şi menţine la «pompa» banilor publici o societate care nu mai are acest drept. Mircea Bobora a băgat deşeurile din afacerea pesedistă, sub preţul hunedorenilor, invocând starea de urgenţă.
La un an de la preluarea conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara de echipa social-democrată, deponeul ecologic de la Bârcea Mare este folosit pe post de unealtă politică pentru a îmbogăţi camarila pesedistă.
Partidul Naţional Liberal a mai atras atenţia că situaţia deşeurilor din judeţul Hunedoara este una sensibilă, care poate avea consecinţe extrem de nefaste. Incapacitatea administraţiei social-democrate de a gestiona această chestiune poate atrage sancţiuni din partea instituţiilor naţionale, dar şi europene, care gestionează proiectul. Mai mult decât atât, riscăm importante corecţii financiare din partea Uniunii Europene pentru nerespectarea graficului de derulare a proiectului. Echipa social-democrată care guvernează judeţul, după bunul plac şi după interesele politice, dinamitează depunerea deşeurilor la deponeul ecologic de la Bârcea Mare”, a adăugat Lucian Heiuş, preşedintele liberalilor hunedoreni.

2 comentarii la „Deputatul PNL Lucian Heiuş: Camarila social-democrată detonează deşeurile hunedorenilor

  • Habar nu ai de PNL , mon cher .
    Voi de la PNL , nu sunteti mai breji decat GASHCA de la PSD !
    Pe toti va intereseaza cantitatea , nu calitatea. Si tare al dracu’ se vede.
    Manca-v-ar paduchii de la beciul domnesc !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura