FlashPolitica si administratie

Deputatul Laurenţiu Nistor arată de ce a fost necesar Congresul PSD. „E nevoie de direcţii clare de acţiune, pentru a Re-Uni România”

Sorina Popa

De ce a fost nevoie de un Congres al PSD? Deputatul Laurenţiu Nistor (foto), preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, a declarat într-o conferinţă de presă că au fost mai multe motive motive pentru care a fost organizat Congresul partidului, în 10 martie 2018.

Reprezentare echilibrată
„Mulţi s-au întrebat, de ce a fost necesar acest Congres? Aşa cum a precizat preşedintele partidului, Liviu Dragnea, au fost mai multe motive. Sigur, ne aflăm la capătul primului an de guvernare a coaliţiei majoritare PSD – ALDE, şi se impune un bilanţ. A fost nevoie de concluzii politice, dar şi economice, pe care societatea le aşteaptă, şi pe care noi, cei care guvernăm, trebuie să le formulăm. A fost nevoie să dăm un răspuns real, măsurabil, adevărat, care s-a bazat pe date oficiale, ale INS. Noul guvern trebuie să ducă la îndeplinire până în 2020 programul de guvernare. PSD şi ALDE s-au ţinut de cuvânt şi au realizat, până acum, aproape tot ce ne-am propus. E nevoie să revenim la o Românie unită. Toată clasa politică trebuie să facă asta. Trebuie să stabilim direcţii clare de acţiune pentru dezvoltarea pe termen lung şi pentru a decide priorităţile României. Pentru a avea în conducerea partidului o reprezentare echilibrată a tuturor regiunilor din România şi paritate între femei şi bărbaţi”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD.

Nevoia de unitate a partidului şi naţiunii
„Mai era necesar acest Congres şi pentru că au apărut voci în interiorul partidului că nu există încredere. Era nevoie să luăm curaj unii de la alţii şi pentru ca PSD să rămână unit în continuare. Pentru a spune ce înseamnă pentru noi Centenarul Marii Uniri şi ce facem pentru asta. Înainte de Marea Unire din 1918, clasa politică şi societatea, chiar dacă răvăşite de suferinţă, au ştiut să treacă peste dezbinare, ură şi conflict. Au înţeles, acum 100 de ani, că o ţară nu are voie să-şi rateze momentul de graţie, că trebuie să-şi înţeleagă destinul şi să-şi făurească viitorul cu energia tuturor cetăţenilor ei. Centenarul Marii Uniri nu este al unui partid, ci al tuturor românilor. Să lăsăm ura la o parte, e momentul să rupem acest blocaj, de viziune, de acţiune şi de voinţă. Să ne găsim resursele de inteligenţă şi voinţă şi să redăm acestei naţiuni pofta de istorie, dorinţa de modernizare, nerăbdarea de a merge înainte cu paşi mari. Centenarul e un prilej simbolic, încărcat de emoţie şi de învăţături”, a spus deputatul PSD Laurenţiu Nistor.

Puterea de cumpărare a crescut de la 58 la sută la 62 la sută
„Un capitol major al politicii naţionale a PSD este reconstrucţia capitalului uman. Între 2007 şi 2014, din România au plecat peste trei milioane de români. Ştim cu toţii de ce. Aceasta este cea mai costisitoare pierdere suferită de stat, de economie şi de societate în ultimii 27 de ani. Este o pierdere pe care noi, prin programul de guvernare, am început s-o limităm prin creşterea veniturilor populaţiei. Dar fără un efort naţional conjugat, fără un program de repatriere substanţial, fără o ofertă socială convingătoare şi fără un pachet de legi dedicat, compatrioţii noştri nu se vor opri şi nu se vor întoarce.
Tocmai de aceea, PSD va iniţia în regim de urgenţă aceste măsuri şi acţiuni. România are nevoie, în următorii 10 ani, de cel puţin jumătate din forţa de muncă şi din inteligenţa pierdute, iar noi ne angajăm să-i satisfacem această nevoie. Când am preluat guvernarea, puterea de cumpărare a românilor reprezenta doar 58 la sută din puterea medie de cumpărare a europenilor. După primul an de guvernare am ajuns la 62 la sută, iar până la finalul acestui mandat ne propunem să ajungem la 70 la sută din puterea medie de cumpărare din Uniunea Europeană”, a afirmat Laurenţiu Nistor, liderul social-democraţilor hunedoreni.

Mai multe locuri de muncă bine plătite
„Guvernarea PSD a adus o schimbare majoră în societatea românească şi în relaţia cu investitorii străini. Mult timp, oferta României pentru investitorii străini a fost «salarii mici – contra investiţii». Adică «veniţi şi investiţi la noi pentru că românii se mulţumesc cu salarii mici.». Această ofertă s-a dovedit însă extrem de păguboasă: tinerii noştri au plecat la muncă în străinătate, iar celelalte state europene au beneficiat de o forţă de muncă bine pregătită. Acest lucru începe însă să se schimbe. Am majorat salariul minim pe economie şi vom continua să îl majorăm. Am crescut salariile din sistemul public şi vom continua să le creştem în anii următori, ceea ce determină majorări şi în sistemul privat. De la obiectivul politic «Mai multe locuri de muncă» am trecut la obiectivul politic «Mai multe locuri de muncă bine plătite». De la abordarea «Pensii mai mari», am trecut la abordarea «salarii mai mari, ca să putem plăti pensii mai mari»”, a declarat Nistor.
„În paralel, PSD va iniţia procesul de reaşezare constituţională şi funcţională a instituţiilor nedemocratice care şi-au uitat rostul şi locul în societate. Legile de funcţionare a serviciilor secrete vor fi actualizate după standardele de transparenţă şi proporţionalitate a omoloagelor europene. Comisiile parlamentare de anchetă îşi vor finaliza concluziile în cel mai scurt timp posibil, iar concluziile lor vor fi fructificate atât judiciar, acolo unde e cazul, cât şi prin îmbunătăţirea cadrului legislativ privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului. PSD vrea ca cetăţenii acestei ţări să nu mai fie supravegheaţi ilegal sau arestaţi fără motive bine întemeiate”, a adăugat parlamentarul PSD.

Spitalul din Deva, finalizat în doi ani
„Din cauza infrastructurii, suntem în Europa pe locurile codaşe. România are nevoie de o regândire a ritmului de dezvoltare a infrastructurii. Suntem o ţară cu decalaje majore faţă de Occident. În Ardeal, există un avans, faţă de celelalte regiuni, din punctul de vedere al autostrăzilor. Agricultura, al doilea domeniu strategic, reprezintă pentru România nu doar un potenţial uriaş de creştere, ci şi un mare as în mânecă. Ministrul Daea este unul capabil, chiar dacă mai spune glume. Subvenţiile în agricultură au fost acordate la timp. Fiecare fermier a putut să-şi facă lucrările, la timp, în acest fel. Degeaba dăm salarii, creştem pensiile, dacă nu avem grijă de oameni. E nevoie de spitale moderne. România e obligată să construiască o infrastructură de sănătate puternică, să îmbunătăţească radical veniturile personalului medical, să ridice standardele sistemului public de sănătate şi să încurajeze fiscal şi legislativ investiţiile private în domeniul sănătăţii. Sunt convins că şi la Deva, vor fi finalizate, în doi ani, lucrările de modernizare la Spitalul Judeţean de Urgenţă”, a spus Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD.

6 comentarii la „Deputatul Laurenţiu Nistor arată de ce a fost necesar Congresul PSD. „E nevoie de direcţii clare de acţiune, pentru a Re-Uni România”

  • Sa se gaseasca solutii in teren nu pe hartie pentru valea jiului ca ne-am saturat de minciuni si amanari iar valea jiului primeste doar firmituri in an electoral desi valea jiului a votat de 28 de ani cu PSD-ul la parlamentare , presedentiale , europarlamentare , locale , … dar Consiliul Judetean Hunedoara (Bobora si Andronache oameni lui Laurentiu Nistor) amana de la an la an asfaltarea drumului judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , … iar guvernul PSD amana modernizarea drumului spre Herculane , drumul DN 7A (Cheile Jietului) spre Voineasa si Transalpina , Gara Petrosani , Termoficarea in valea jiului , investitii la mina Livezeni si Mina Vulcan pentru a deveni rentabila huila din valea jiului , Domeniul Schiabil Parang , Statiunea Montana Pasul Valcan , …

  • Voi Sunteti partid social?
    Voi cei care ati dat pensii pe nemunca?pensii speciale!?
    Ca unii sunt mai egali și mai speciali!

  • C. V. Tudor lua 5.000 € rentâ viageră pentru un mandat de europarlamentar. Toți europarlamentarii o primesc. Un fost comisar european, indiferent de vârstă, primește după mandat o rentă viageră de 10.000 €.

  • Traiasca Partidul Comunist Roman! Traiasca Dragnea si Partidul!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura