Actualitate

Deponeul ecologic va fi administrat temporar de un operator public

Natalia Bumbac

În aproximativ două luni, deponeul ecologic de la Bârcea Mare, construit prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID)”, finanţat  din fonduri europene, va fi funcţional, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Bobora, ieri, cu ocazia vizitei la Deva a vicepremierului Sevil Shhaideh.
Soluţia găsită de autorităţile judeţene, în colaborare cu cele guvernamentale, este de dare în administrare temporară a obiectivului către un operator public. După mai bine de un an de zile de la finalizare, deponeul ecologic nu poate fi folosit, din cauză că licitaţiile pentru darea în administrare a acestuia către un operator privat au fost contestate de către ofertanţi. În prezent, deşeurile la nivelul întregului judeţ sunt depozitate pe platforme temporare sau sunt duse la gropile de gunoi din judeţele învecinate.
„La acest moment şi datorită vicepremierului Sevil Shhaideh, este rezolvată problema SMID, pasul 1 – deponeul de la Bârcea Mare. În cel mai scurt timp, deoarece sunt nişte etape, este vorba de două luni, va fi deschis. Trebuie pregătiţi nişte oameni care vor lucra acolo şi trebuie urmate nişte proceduri”, a afirma Mircea Bobora. Varianta pe care au găsit-o autorităţile judeţene este de dare în administrare a deponeului ecologic către un operator public. Mai exact, CJ Hunedoara împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „SMID” Hunedoara vor înfiinţa o societate care va avea ca rol administrarea temporară a deponeului. Proiectul „SMID” a fost finanţat din fonduri europene şi a presupus închiderea vechilor gropi de gunoi din periferia centrelor urbane şi construirea unui deponeu ecologic, precum şi a infrastructurii de sortare a deşeurilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura