Democraţie cu despot luminat (I)

4 octombrie 2010 | 4 Comentarii

Voi încerca, pe parcursul a două editoriale, o modestă explicaţie asupra preferinţei românilor pentru modelul salvatorului întruchipat de o singură persoană. Ideea mi-a venit urmărind un serial, „Henric al VIII-lea”, recent încheiat pe un post de televiziune.
Fiecare epocă istorică îşi are modul ei dominant de guvernare. Dacă monarhie exista şi în Evul Mediu, asta nu înseamnă deloc că monarhiile actuale sunt similare cu cele de acum vreo 800 de ani. Despotul luminat a fost înlocuit, începând de prin 1600, cu despotul „luminat” de câte un Parlament. Despoţii care au încercat să se lumineze cu forţe proprii poartă numele de dictatori şi au sfârşit de regulă pe la groapa de gunoi a Istoriei.
La noi, sintagma „democraţie cu despot luminat” a fost relansată, fără şanse de reuşită, de Ion Iliescu, încă din primele zile ale înlăturării fostului despot care s-a crezut luminat. „Se poate şi democraţie cu despot luminat…” a spus, cam cu jumătate de gură, Ion Iliescu, încercând o justificare a perestroikăi gorbacioviste, care exact asta s-a dorit – comunism cu despot luminat.
Or fi fost în istorie şi despoţi luminaţi (pe care, ce-i drept, îi analizăm doar din perspectiva care ne convine nouă), dar realitatea a dovedit în mai multe rânduri că derapajele despoţilor sunt inevitabile şi că după unul – doi despoţi luminaţi, vine un despot întunecat de-a binelea, care stinge lumina peste toate realizările predecesorilor.
România este o ţară care continuă să valorizeze modelul despotului luminat, în maniera „cum nu vii tu, Ţepeş-Doamne…”. Suntem în continuare tributari unui anumit mod de a pune în valoare personalitatea istorică. Revenind la filmul citat, „Henric al VIII-lea”, pot să vă spun că regele a fost imaginat de scenariştii englezi drept un monarh sângeros, autoritar, afemeiat şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, cum am spune noi, pe-aici. Singura concesie care i s-a făcut a fost aspectul fizic – regele Henric al VIII-lea ne-a fost înfăţişat pe ecran drept un bărbat frumos, mult prea frumos, am putea spune un tip macho. A avut şase neveste, două au sfârşit pe eşafod, una la mănăstire, alta a ratat la mustaţă execuţia. Parte a unei istorii glorioase, Henric al VIII-lea a pus în scenă execuţii barbare, care l-ar fi făcut să pălească de invidie pe Vlad Ţepeş (cei doi au trăit cam în aceeaşi perioadă).
Nu este primul film realist despre regii britanici în general şi despre Henric al VIII-lea în special. Cei de o anumită vârstă îşi amintesc pelicula „Anna celor o mie de zile”.
Se poate face vreo conexiune între cele două moduri de a vedea lucrurile, britanic şi românesc, fie şi din perspectivă cinematografică?

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. maria spune:

    Categoric nu se pot face conexiuni „intre cele doua moduri de a vedea lucrurile”chiar daca ne raportam la epoca medievala si englezii in aceast nou fiction despre epoca aceea l-au dorit intruchiparea unui personaj contemporan pe Henric al lor si o sa spuneti ca ce tot are cucoana asta sa comenteze, dar Henric era DESPOT de-adevaratelea in sensul ca in tot depravajul sau chiar ii pasa de regat, adica de tara, cei pe care dvs ii complimentati ,spunindu-le despoti, adica Iliescu versus Baselul sa ma ierte Bunul Dumnezeu dar sunt doar lamentabile haimanale carora ,au demonstrat-o cu prisosinta! chiar nu le pasa de tara…si cum poporul roman are un talent special de a catapulta in sfere mult prea inalte toate lichelele cu pretentii de mari lideri, ehe, vom mai avea nefericiri, DOAR daca printr-o minune cereasca poporul nu va cere si nu va impune mai ales pentru functia de presedinte candidatii sa fie normali la cap si sa nu aiba dreptul doar la o singura candidatura de 4 ani…

  2. Johann spune:

    Maladia natiei noastre:naravul de a cauta unicul vinovat (Ceausescu ultimul) sau salvatorul natiunii.Nu avem intelepciunea de a sanctiona un sistem sau a promova altul.Nu avem nici macar curajul sa incercam asa cum au procedat inaintasii nostri.Confundam permanent sistemul cu persoana mai reprezentativa.Daca in contextul cotidianului pomenim (daca tot a fost amintit Henric al VIII-lea) de monarhie constitutionala,majoritatea covirsitoare se gindeste automatist la persoana regelui Mihai,fara a-si pune intrebarea daca nu cumva institutia Casei Regale in ansamblu,nu ar aduce cu sine reasezarea valorilor morale pe treapta care se cuvine,o simplificare si eficientizare a social-politicului,o recunoastere si reevaluare a Romaniei in rindul „lumii bune”,care acum ne priveste ingaduitor ca pe o ruda saraca,bolnava si cu mintile ratacite.Imbatati de interminabilele „Saturnalii” (locala,generale,prezidentiale,europarlamentare),veritabile iarmaroace,(aducatoare-pentru unii de profituri si cheltuitoare inutil pentru majoritatea covirsitoare) nu sintem capabili sa judecam pragmatic.

  3. Dr. Firczak Gheorghe spune:

    Bună seara domnule Alexandru Gruian. Fie mă credeţi fie nu editorialul Domniei Voastre mă încântă deşi nu sunt în totalitate de acord cu sensurile acestuia. Titlul este sugestiv, chiar foarte sugestiv. Însă democraţia este incompatibilă cu orice formă de despotism. E adevărat că ceauşismul simula democraţia şi, practic, promova despotismul în forma sa comunistă. Pe de altă parte nicăieri în lume democraţia nu este sublimă pentru ea este forma de organizare a societăţii cea mai degradabilă dar este singura valabilă. Evident, Domnia Voastră sugeraţi imperfecţiunile democraţiei româneşti. În mod cert ele există încă din secolul al XIX-lea, de la constituirea statului român modern. Există şi acum, din păcate, ca o criză de sistem pentru că societatea din varii motive nu a reuşit să transpună o realitate, alta decât cea prezentă. Pe de altă parte, o spun ca istoric, exemplul lui Henric al VIII-lea Tudor(1502-1547) nu este de loc reprezentativ pentru zilele noastre. Acest rege nu a fost deloc un despot în democraţie. A fost un monarh absolut în toată puterea cuvântului la fel ca şi fiica sa Elisabeta I(1558-1603), regina fecioră, cea care deschide drumul regatului spre calitatea de mare putere. Vă spun că şi azi britanicii îl venerează dar nu pentru absolutismul politic ci pentru că a despărţit biserica din ţara sa de romano-catolicism, de autoritatea papei. Azi la catedrala Canterbury nu există nici o reprezentare a arhiepiscopului Thomas Becket (1118-1170) ucis pentru că nu acceptase tutela regelui Henric al II-lea Plantagenet (1133-1189) considerând inferioară autoritatea laică, cea a regelui, celei ecleziastice, cea a papei. A ordonat chiar deshumarea arhiepiscopului şi mutarea rămăşiţelor sale, care mult mai târziu au fost reînhumate în catedrală, unde se găsesc şi azi. Dar martiriul său nu contează pentru britanici. Sincer, aştept continuarea editorialului.

  4. alex gruian spune:

    Dle Firczak, multumesc de comentariu. As dori sa va trimit o invitatie, dar nu am adresa dvs. de e-mail. Daca mi-o veti putea trimite o sa vedeti despre ce este vorba. Ca sa nu o faceti publica, puteti sa o trimiteti direct pe adresa mea de e-mail, [email protected] Multumesc

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bani pentru suflet si sãnãtate

Mănăstirea Lainici (foto) a fost prima opţiune a hunedorenilor care, anul trecut, şi-au redirecţionat 2 la sută din impozitul pe...

Panou interactiv „Eu aleg să trăiesc”

Un panou stradal, interactiv, în memoria victimelor tinere al accidentelor rutiere, a fost montat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara,...

Poftă de gol în Liga a IV-a

Cu excepţia a două meciuri în care s-au marcat numai două goluri, în celelalte partide ale etapei a VI-a a...

Închide