În timp ce în PSD se încinge bătălia pentru şefia partidului, iar liberalii se pregătesc şi ei de congres, vorbind chiar de două congrese succesive, democrat-liberalii nu stau nici ei cu mâinile în sân. Să nu vă gândiţi că şi în PDL se întâmplă ca în PSD. Nu, la ei în această privinţă lucrurile sunt clare. Este disciplină de fier, nimeni nu iese din front şi nu comentează ordinele şefului. Adică, ale lui Traian Băsescu. Numai că, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, adică după ce au rămas la guvernare, mai puternici ca niciodată, pedeliştii s-au gândit că ar fi momentul să-şi limpezească lucrurile în partid din punct de vedere doctrinar. Ceea ce presupune oarece schimbări, începând cu statutul, denumirea şi sigla. Această problemă a fost discutată, ieri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. Mai mult, PDL are deja constituită o comisie de statut, al cărei rol este tocmai acela de a propune modificările statutare necesare în această direcţie.
Deci, la ce se gândesc democrat-liberalii? Până acum, au fost făcute publice două opinii în acest sens – cea a lui Vasile Blaga, unul dintre greii din PDL, şi a deputatului democrat-liberal Sever Voinescu – amândoi pledând pentru schimbarea numelui şi siglei partidului, concomitent cu o clarificare doctrinară. Astfel, atât ministrul Blaga, cât şi deputatul Voinescu au optat pentru schimbarea numelui partidului din PDL în Partidul Popular, urmând să fie schimbată şi sigla acestuia, concomitent cu modificările statutare care să ateste clar apartenenţa partidului la doctrina popular-europeană.
După cum se vede, dacă s-au liniştit în ce priveşte accederea la putere, democrat-liberalii se gândesc acum şi la o rebotezare a partidului, la schimbarea siglei şi la clarificarea din punct de vedere doctrinar. Ar fi, dacă bine ţinem minte, cea de-a patra schimbare de nume şi doctrină a acestui partid. Cu siguranţă că, în ce priveşte denumirea şi sigla, lucrurile nu sunt deloc greu de realizat. Nici în privinţa doctrinei, deoarece aşa-zisa doctrină popular-europeană este una cam heteroclită, regăsindu-se în ea mai multe nuanţe de centru-dreapta, cum sunt liberalismul clasic, creştin-democraţia, conservatorismul, sau social-creştinismul. Deci, actualii democrat-liberali, după ce-şi vor prinde în statut câteva idei conservatoare, creştine şi sociale, se vor încadra perfect în doctrina popular-europeană.