Actualitate

De la pomana din cimitir, la spital

Carmen Cosman

Zeci de persoane care au celebrat luni Ziua Morţilor au ajuns la spital în stare avansată de ebrietate.

Mulţi dintre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost cerşetori care au primit de pomană în cimitir de la cei veniţi să-şi celebreze morţii. Numai la Spitalul Municipal din Vulcan, în câteva ore au ajuns 11 persoane care prezentau simptomele intoxicaţiei acute cu etanol. „Li s-au administrat perfuzii cu glucoză şi au fost monitorizaţi o perioadă până şi-au revenit şi au putut pleca acasă. O parte erau şi policontuzionaţi”, a declarat Mihai Preda, medic şef adjunct Compartiment Primire Urgenţe în cadrul Spitalului Municipal Vulcan.

Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în restul spitalelor din Valea Jiului, mai ales că luni după-amiază, cimitirele au fost pline de cerşetori veniţi chiar şi din judeţele limitrofe, ca să primească pomană de la cei ce au celebrat Ziua Morţilor. În data de 1 noiembrie, locuitorii din Transilvania sărbătoresc „Luminăţia” sau “Ziua Morţilor”, un vechi obicei catolic, păstrat de sute de ani. Se duc din timp în cimitire şi pregătesc mormintele, pe care le acoperă cu flori în fiecare an, de 1 Noiembrie. Tot în această zi, dau de pomană colaci, cozonac, vin sau ţuică, pentru sufletele celor dragi, trecuţi în nefiinţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura