FlashSport

Dava Deva, lideră din… „scheme”

Ciprian Marinuţ

Cu un joc tactic bine pus la punct, Dava Deva a urcat pe locul I al clasamentului Ligii secunde la futsal, după ce a obţinut maximum de puncte din meciurile disputate în al III-lea turneu al campionatului.

Respectă spiritul futsalului

Trupa pregătită de Karoly Gaşpari a fost vedeta turneului disputat în week-end la Alexandria. Devenii şi-au impus punctul de vedere printr-un joc bazat aproape exclusiv pe scheme ce respectă spiritul futsalului, astfel că au învins cu 3-1 în derby-ul cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi au câştigat cu 7-3 partida cu CSS Roşiorii de Vede. „Ceahlăul are o echipă solidă cu cinci-şase jucători ce au evoluat în Liga I. Chiar dacă echipa noastră era puţin obosită de pe drum, am controlat meciul şi am câştigat fără dubii. Macingo a deschis scorul cu un şut la vinclu, finalizând o acţiune cursivă de atac, dar moldovenii au egalat înainte de pauză. Cu un joc bazat pe scheme derulate în viteză, am fost vioara întâi a reprizei secunde şi am câştigat prin golurile marcate de A. Paul şi Moţ”, a spus antrenorul Karoly Gaşpari, despre derby-ul cu Ceahlăul. Dava a fost condusă cu 1-0, de CSS Roşiorii de Vede, însă apoi a câştigat fără probleme, întrucât diferenţa între echipe era evidentă. „În debutul partidei am ratat foarte mult, iar adversarii ne-au surprins pe contraatac. Nu mi-a fost niciodată teamă că am putea pierde acest joc, dovadă că imediat am marcat trei goluri consecutive şi am condus cu 3-1, la pauză. Seria ratărilor noastre a continuat, iar CSS Roşiorii de Vede a egala 3-3, însă pe final, am reuşit o nouă serie de patru goluri consecutive şi ne-am impus cu 7-3. Golurile au fost marcate de L. Popescu (2), A. Paul (2), Macingo (2) şi Tomiş (1)”, a spus antrenorul echipei devene.

Pe lângă ajutorul pe care şi l-a oferit singură prin cele două victorii, Dava a ajuns pe primul loc, profitând şi de pasul greşit făcut de City’us II Tg. Mureş, care a scos doar o remiză cu Ceahlăul.

Spectacol la Deva

Următorul turneu al Ligii secunde va avea loc la Deva, în perioada 13-14 noiembrie, şi va programa derby-ul primelor două clasate, Dava Deva vs. City’us II Tg. Mureş. „Aşteptăm publicul iubitor de futsal să ne susţină şi să asiste la un meci spectaculos. Cei de la City’us ne-au transmis că vor veni cu vedetele primei echipe, pentru că vor să câştige acest meci al orgoliilor”, a spus antrenorul echipei Dava Deva. Înaintea acestui turneu, Sala Sporturilor din Deva va găzdui, în 9 şi 10 noiembrie, o dublă între primele reprezentative ale României şi Macedoniei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura