Daria Dalin, o disidentă a literaturii contemporane

25 iulie 2009 | Adauga un comentariu

07 daria dalin (3)

Nicolle Ebner

Doamne, cum a mai trecut timpul! Parcă ieri a fost septembrie 2007 când vă scriam despre Daria Dalin, o adevărată „rara avis” printre scriitoare, pentru că nu scrie proză feministă siropoasă. Ne-am întâlnit, atunci, cu ocazia lansării volumului de proză „Este vreme…”, al doilea din cariera sa de scriitor care a început în anul 2006. Un volum de vreo 100 de pagini în care descoperi de fapt o întreagă filosofie de viaţă, cu tot ce înseamnă ea.
Pentru Daria, termenul de „satisfacţie” este insuficient pentru a măsura intensitatea cu care trăieşte viaţa. O trăieşte la extrem, iar „satisfacţia” nu-i reprezintă intensitatea trăirilor. Nu se poate obişnui cu modernitatea care ne dozează sentimentele, trăirile. Nu are un alt dozator decât inima ei, aşa că trăieşte în al nouălea cer şi de acolo se prăbuşete la talpa iadului. Nu-mi arog caracterizarea atât de plastică şi realistă făcută în aceste rânduri. Este meritul Dariei care, chiar şi când povesteşte cu mine, scrie o carte. Tot aşa cum a scris-o şi pe prima, şi pe a doua, fără să ştie. Scrisul i-a deschis alte uşi, altă lume. Succesul i-a adus satisfacţii şi mult mai puţini prieteni…

Cum aşa?
Cărţile nu mi-au adus numai bucurii. Ca şi în viaţa de toate zilele, reuşitele, victoriile personale, atrag după ele pierderea multor prieteni. Acest lucru este inevitabil pentru că lumea nu are capacitatea să se bucure şi pentru tine, sau să-ţi împărtăşească bucuria. Şi atunci, cu prima carte „Preţul loialităţii”, cercul duşmanilor mei declaraţi s-a diminuat, dar au dispărut şi foarte mulţi dintre prietenii în care aş fi crezut până la moarte, sau până dincolo de ea. Dar trecând peste asta, cărţile mi-au adus şi foarte multe bucurii. Mai mult decât orice premiu acordat de o instituţie sau publicaţie de specialitate, mai mult decât recunoaşterea aceea oficială, este impactul asupra cititorului pentru care tu, ca scriitor, eşti o persoană necunoscută. Când am lansat romanul „Trece vreme…”, la Petroşani, doamna cu care am stat de vorbă pentru organizarea evenimentului a refuzat cartea pe care i-am oferit-o, scuzându-se că nu citeşte literatură românească scrisă de autori debutanţi. Nu m-a deranjat. Era opţiunea ei, dar totuşi i-am lăsat cartea, ca mai apoi să mă caute şi să-şi ceară scuze. A deschis-o din curiozitate şi nu a mai lăsat-o din mână.
Ştiu că „Este vreme…”  ţi-a luat trei zile să o scrii, iar succesul acestei cărţi te-a obligat să te priveşti cu mai multă îndrăzneală, cu mai mult curaj pentru cuvântul scris, şi cu mai multă încredere în propria-ţi persoană. De la lansarea de la Deva, ce surprize ai mai avut?
Mi-am regăsit profesoara de limba română, după 30 de ani. Această carte ne-a adus împreună. Apoi, o altă surpriză a fost lansarea de carte de la Orăştie unde am trăit nişte emoţii fantastice pentru că, romanul nu are mai mult de 100 de pagini, iar cuvintele celor care au vorbit pe seama cărţii au însumat cu mult mai mult decât ce cuprinde volumul. O altă surpriză mi-a adus-o Bradul. Primarul Florin Cazacu şi Casa de Cultură au organizat totul, atât lansarea cât şi protocolul şi dezbaterile. A fost o surpriză inimaginabilă pe care mi-a făcut-o comunitatea de acolo. A fost o surpriză extraordinară să aud că elevii de la un liceu din Valea Jiului, care aveau ca temă demnitatea femeii în literatura universală, au raportat femeia din temă la personajul din romanul meu. Surpriza enormă şi cea mai mare recompensă de pe urma romanelor mele este faptul că lumea vrea să mă cunoască, să stea de vorbă cu mine, să găsesc bileţele de mulţumire pe parbrizul maşinii mele de la persoane necunoscute.

Pe unde ai mai umblat, ce lume ai mai întâlnit, ce recompense ai mai primit?
În 2008, am participat la un festival de artă în Maramureş. Acolo l-am cunoscut pe Nicolae Manolescu, pe Ştefan Radoff care a fost uluit de carte, pe Claudiu Pintecan, actor şi regizor declarat de UNITER, în 2003, cel mai bun actor şi regizor al României, care a înfiinţat, la Baia Mare, primul teatru independent din România. Împreună cu o studentă de la clasa de teatru a profesorului Liviu Topuzu, a dramatizat „Este vreme…”. Am trăit un moment unic. Claudiu Pintican şi-ar fi dorit să pună în scenă „Trece vremea…”însă fiind un teatru independent se punea problema obţinerii de sponsorizare. O altă surpriză am avut-o anul acesta, acum o lună, când unul dintre organizatorii festivalului din Maramureş mi-a spus că studenţii de la Facultatea de Teatru şi Film din Târgul Mureş au dat examen, în sesiunea din iarnă, tot din „Este vreme…”. Ce satisfacţie mai mare să am când aflu că romanul meu se doreşte a fi dramatizat, că se studiază după el. Vezi, satisfacţia nu cuprinde trăirile mele în aceste momente.

Cum este lumea în care ai intrat?
Este dură, mai dură decât cea cotidiană, doar că limbajul diferă. În lumea scriitorilor limbajul este mai îndulcit. Să nu-ţi imaginezi că uşa lor este deschisă ca să primească cu braţele deschise pe oricine. Din contră. Este deschisă ca să te duci să-i admiri, nicidecum să faci parte din lumea lor. Răzbeşti foarte greu, pentru că şi acolo, ca şi în politică sau viaţa de zi cu zi, interesele sunt mari şi nimeni nu-şi doreşte nici un pic de clătinare a unei scări ierarhice, valorice.
Vorbeşte-mi despre ultimele două cărţi. De când nu am mai stat la şuetă, ai mai scris două volume. Tot aşa, pe nerăsuflate, în trei zile?
Am scris în iarnă, tot în trei zile, cum spui tu, între Crăciun şi Revelion, o nouă carte. Nu am să divulg nimic mai mult, decât titlul, şi îţi promit că atunci când va veni vremea vei fi prima cu care am să discut despre ea. Mi-am pus şi eu sarmalele la foc, ca omul creştin, în ajun de Crăciun. Le-am mâncat pe jumătate arse pentru că prinsă de febra scrisului am uitat de ele. Am scris-o dintr-o suflare. Nu o mai puteam ţine, era deja scrisă în mine şi simţeam că trebuie doar să o aştern pe hârtie. Cartea a fost gata în primele zile ale acestui an şi se numeşte „Cercul de foc”.

Şi, te-ai oprit?
Ar fi fost normal să fac o pauză între o carte şi alta scrisă. Cu toate că profesoara mea de română mă certa şi îmi explica faptul că o carte se scrie în timp, eu îi spuneam că nu se poate. Trebuia să termin cât mai grabnic „Cercul de foc” pentru că era în mine cea de-a patra carte şi trebuia să o scriu. Aşa că am ieşit din „Cercul de foc” şi, în luna februarie, am început „Lacrimile tulipanului”. Doar atât îţi spun şi despre ea, cu menţiunea că nu scrierea cărţii mi-a necesit timp, ci documentarea pentru ea. Pentru cititorul avizat care a avut tangenţă cu realitatea din cartea mea nu-mi permiteam să dau informaţii eronate. A trebuit să trec bariera informaţiilor culese ca să le înţeleg, să mă transpun… dar sunt foarte mulţumită de ce a ieşit.

Aceasta este Daria noastră. Abia la al patrulea roman a reuşit să conştientizeze care este defectul ei de scriitor. Nu are măsură. Când se apropie de cuvânt nu mai are limită. Nu mai există timp, nu mai există spaţiu, nimic din cotidianul exterior nu mai pătrunde în ea. Stă trei zile, în week-end, în aceeaşi pijama, uitând să fumeze, să bea cafea sau să mănânce. O înfurie până şi timpul cheltuit pentru asemenea îndeletniciri. Consumul nervos şi psihic a fost atât de mare, încât abia când a pus punctul de final a realizat că abia se ţine pe picioare. Daria nu poate face parte din tagma acelor scriitori care scriu după un program bine stabilit. Daria scrie. Pune pe hârtie cartea gata plămădită şi coaptă în ea, fără să-şi dea seama. Drept pentru care are nevoie de doar câteva zile pentru a o scrie, pentru că de la primul şi până la ultimul cuvânt, nimic nu se mai modifică. „Lacrimile tulipanului” au devorat-o. A realizat pentru prima dată că are nevoie de o pauză mai îndelungată pentru a acoperi golul imens rămas în ea după ce s-a dăruit fără limită cititorului. Aceasta este Daria Dalin, pe care marele Grigore Vieru a considerat-o o  disidentă a literaturii contemporane.

Publicat in: Interviu


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Opt consilieri locali, absenţi de la datorie

Pentru prima dată în istoria post-decembristă a Consiliului Local Deva, o şedinţă a fost amânată, din lipsă de cvorum. Opt...

Adversar din Scoţia, pentru Steaua

Formaţia scoţiană Motherwell a învins, joi, cu scorul de 8-1 (6-0), echipa albaneză Flamurtari Vlora, în manşa secundă a turului...

Să trecem cu bine peste caniculă

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara anunţă populaţia ca în zilele de caniculă să evite expunerea la căldură şi să se...

Închide