Dacia Orăştie, pedepsită de Comisia de Disciplină

7 decembrie 2017 | Adauga un comentariu

Ocupantă a locului 5 la finalul turului Ligii a IV-a, Dacia Orăştie va suporta în primele două etape de pe teren propriu ale returului o sancţiune dictată de Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara. Astfel, gruparea din oraşul Paliei va juca în aceste meciuri fără spectatori din cauza unor incidente produse de suporteri la meciul cu Gloria Geoagiu.

Au aruncat materiale explozive în teren
Cunoscut drept un derbi al orgoliilor, duelul dintre Dacia Orăştie şi Gloria Geoagiu, din ultima etapă a turului Ligii a IV-a, a fost unul incendiar şi la propriu şi la figurat. Gazdele au câştigat cu 1-0, cu un gol marcat în finalul meciului, dar spiritele au fost încinse atât în tribune cât şi pe teren pe parcursul partidei. Suporterii gazdă au introdus în incinta stadionului materiale explozive pe care le-au aruncat pe parcursul jocului atât spre incinta terenului cât şi spre banca de rezerve a oaspeţilor. Observatorul meciului, Adrian Radu, a consemnat aceste incidente iar la şedinţa din această săptămână a comisiei de disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, echipa Dacia Orăştie a fost sancţionată. Astfel, trupa din oraşul Paliei va juca fără spectatori primele două partide de pe teren propriu din retur, urmând să plătească şi o amendă de 1.500 de lei. (Ovidiu Mănăstire)

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
CS Hunedoara domină şi campionatul judeţean de juniori A1

Echipa de juniori A1 a clubului CS Hunedoara a terminat turul acestei ediţii de campionat pe prima poziţie, având maximum...

Autobergamo joacă ultimul meci al anului în faţa suporterilor

Campioana României la futsal îşi va lua la revedere de la propriii suporteri pe anul 2017 cu o partidă în...

Ştefan Gros, ciobanul legendă vie

Moş Ştefan, aşa cum îi zic apropiaţii, a împlinit în acest an un secol de viaţă. E vioi şi sprinten,...

Închide