Sport

Cupa Mondială de Aermodelism are loc la Simeria

În acest sfârşit de săptămână, la Simeria, va avea loc ediţia a II-a a Cupei Mondiale la Aeromodelism. Competiţia va avea patru probe, urmând să fie prezenţi sportivi din 20 de ţări.

Patru probe de concurs
Întrecerea este organizată de către Palatul Copiilor Deva, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, Clubul Sportiv Armata Aurul Brad, Asociaţia Tinerilor pentru Tehnică şi Educaţia – ONG Brad, CC Cristuru Secuiesc în colaborare cu Primăria Oraşului Simeria, Clubul Sportiv CFR Simeria şi Primăria Municipiului Brad. Cele patru probe de concurs sunt planoare profesionale F1A, planoare F1H, propulsoare B2 şi motomodele F1C iar întrecerea va începe vineri, care este zi oficială de antrenament. Sâmbătă, între orele 8.00 – 14.00, va avea loc concursul F1A, iar între orele 18.00 -20.00 se vor desfăşura probele de baraj. Duminică, între orele 8.00-14.00 se vor întrece sportivii de la probele F1H, B2 şi F1C, urmate de baraje şi festivitatea de premiere.

Sportivi din toată Europa
La competiţie vor lua startul sportivi din 20 de ţări precum Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Bosnia, Israel, Suedia, Macedonia, Ucraina, Letonia, Lituania, Slovacia, Cehia, Rusia, Muntenegru, România, Polonia, Serbia, Bulgaria şi Turcia. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura