Cum vă aveţi cu funcţionarii publici…?

18 septembrie 2009 | 4 Comentarii
Să ştiţi că am avut o surpriză.
Am cumpărat o maşină second-hand din Germania şi evident, că am avut de parcurs tot traseul birocratic pentru a o înscrie în circulaţie. Ei bine, mă aşteptam să găsesc oameni nervoşi, cu mutre plictisite, acea categorie pe care-i defineşti drept funcţionari acriţi în slujbe. Nu a fost deloc aşa.
Începând de la Registrul Auto Român, continuând cu Administraţia finanţelor publice, apoi primărie, ASIROM, apoi la Serviciul de înmatriculări, să ştiţi că toţi au fost deosebit de amabili, serviabili, politicoşi, ba chiar şi foarte răbdători. Dacă aţi avut experienţe neplăcute, vă rog nu mă acuzaţi sau înjuraţi – eu vă spun cum s-au comportat oamenii ăştia cu mine. Am făcut actele fără nervi, din cauza comportării improprii a vreunui funcţionar. Bun, şi…? aţi putea întreba. Scrii toate chestiile astea din entuziasm pentru funcţionarul român?
Ei bine, nu. Altceva m-a enervat, că nu se poate să fie totul bine, nu-i aşa?
În Germania, formalităţile de radiere/asigurare/numere provizorii mi-au luat exact 50 de minute. Atenţie, trebuie să vă spun că nu ştiu germana, ne-am înţeles mai mult prin semne. Am mers la un fel de ghişeu unic al lor, la 100 de metri erau nişte mici firme, care făceau asigurări şi numere provizorii, prin urmare, ne-am învârtit într-un spaţiu foarte mic, geografic vorbind.
La noi, ai de umblat în mult mai multe locuri, după mult mai multe avize, ştampile, acte, aprobări. Nimeni nu-ţi poate spune un traseu absolut exact, afli de la prieteni că plăteşti ba la CEC, ba la ghişeele instituţiilor, ba pe la firme care au formularistica necesară, mă rog, poate că aţi trecut prin asta şi ştiţi. Sunt de acord că situaţia era mai dezastruoasă acum vreo cinci ani, când erai purtat şi pe la Poliţie, cozi interminabile (care acum, nota bene, nu mai sunt…), dar oricum, cred că traseul ăsta mai poate fi simplificat.
Sau nu…?

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. analyst spune:

    hai domne ca exagerezi te stiu astia de la televizor

  2. florin spune:

    chiar daca nu l stiu de la televizor a sunat pt dl gruian unul dintre liderii liberali, deh doar ei sponsorizează foaia

  3. adrian spune:

    florine nu uita ca acum nimeni nu mai asculta de liberali, din pacate,si deci nu puteau liderii liberali sa rezolve problemele lui Gruian. Eu cred ca daca aveti acces la internet mai bine doar cititi ziarele si nu mai comentati.PDL-ul oricum ajunge de c…. !

  4. Imparateasa spune:

    Adrian din pacate, pe plan local cam toata lumea asculta de liberali…Asa zisa alianta PSD-PDL pe plan local cam scartaie, pe fata e alianta PSD-PNL .
    Si eu sunt de parere ca functionarii au fost atat de amabili cu dansul pentru ca e o persoana cunoscuta sau ca a avut sustinerea colegilor de partid.
    Si eu am inmatriculat o masina recent si din pacate nu au fost chiar asa de binevoitori si draguti cum ii descrie dl Gruian.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Scandal pentru postul de vameş şef adjunct

Robert Eugen Muzsic (foto), candidatul PSD Hunedoara pentru funcţia de director coordonator adjunct al Vămii din Deva, a trecut examenul...

Kosoni predaţi autorităţilor

Un localnic din zona Munţilor Orăştiei a predat statului român un tezaur dacic, format din 142 de kosoni de aur....

Trei înfrângeri din trei meciuri

Handbalistele de la Cetate Devatrans au pierdut şi al treilea meci disputat în noul sezon al Ligii Naţionale şi se...

Închide