Sănătatea din bucate

Cum ne revenim din excese (2)

Simona Timofte

Dacă am avut nenorocul de o indigestie de sărbători (sau am scăpat doar cu atât), cel mai bine este să avem grijă ce facem în continuare pentru a fi cât mai în formă. În articolul trecut vă dădeam câteva exemple de mese cât mai simple, cu cât mai puţine produse animale, pentru a permite organismului să se refacă.
Se ştie că produsele animale, în special carnea, sunt cele mai greu digerate de organism. Deci, dacă vreţi să vă puneţi pe picioare cât mai repede, să daţi jos şi cele câteva kilograme pe care le-aţi pus pe voi, ideal ar fi să faceţi două-trei zile de dietă mai severă pentru a nu lăsa organismul să se obişnuiască cu surplusul de kilograme şi a-i da pauză de la digestii greoaie. O dietă simplă cu alimente cât mai puţin preparate, cu ceaiuri calde înainte de masă o să vă facă să vă simţiţi uşori… Nu uitaţi de fructe! Fructele ne vitaminizează şi ne energizează. O salată de fructe în loc de o masă vă pot ajuta mai mult decât vă imaginaţi. Folosiţi fructele de sezon, pentru că nu degeaba apar în anumite sezoane. Natura ne ajută prin a ne dărui fructe şi legume, deci nu trebuie decât să le mâncăm pentru a înlocui ce ne lipseşte! Un alt aspect important pentru a ne simţi bine este mişcarea. Trebuie să ieşim cât mai des la plimbări, în natură, cu bicicleta sau fără. Ideea este să facem mişcare, să facem plimbări energice, să simţim că am depus efort, că ne-am încărcat bateriile fizic şi spiritual de la verdeaţă, de la soare şi de la iubirea pentru natura şi pentru oamenii de lângă noi.

 (Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura