Cum mai stăm cu corupţia?

Ieri, a fost făcut public Barometrul Global al Corupţiei 2009. Potrivit acestuia, experienţa corupţiei (adică procentul celor care au dat mită!) în România este de 14 la sută. Este mult, este puţin? Este puţin faţă de anul trecut, când aceasta era de 33 la sută, dar încă mult faţă de media europeană, de 5 la sută. De fapt, cu acest procent de 14 la sută ne aflăm în coada clasamentului european, fiind întrecuţi doar de Grecia, cu 18 procente şi Lituania, cu 30 de procente. Chiar şi vecinii noştri, bulgarii, cu care ne tot comparăm, ne-au luat-o bine înainte, ei încadrându-se în procentul european de 5 la sută. Tot este bine, zicem noi, dacă într-un an, corupţia din Ţara Românească a scăzut cu peste 50 la sută. Dacă vom merge tot aşa, la anul vom ajunge şi noi aproape de procentul european de 5 la sută, dacă acesta nu va mai scădea.
Ce mai relevă Barometrul Corupţiei? Că a scăzut semnificativ numărul celor care au avut contact direct cu mita, însă populaţia a început să conştientizeze mita la nivel instituţional. Adică, oamenii spun că nu se mai fură cu puşculiţa, dar se fură cu miliardul, cu instrumente de cont bancar.
Să vedem însă, care sunt instituţiile unde românii susţin că mai dau mită? Dintre persoanele intervievate, 22 la sută au declarat că au dat mită pentru servicii medicale, 13 la sută la poliţie, 8 la sută pentru justiţie şi 7 la sută pentru sistemul de educaţie. Dacă stăm să ne gândim bine, mai mult ca sigur că aceste procente sunt foarte aproape de realitate. Problema, pe care barometrul corupţiei nu ne-a arătat-o este nivelul mitei dată unora sau altora. Adică, suntem siguri că şpaga dată pentru un serviciu medical nu se ridică la nivelul celei pe care o dai unui justiţiabil care îţi rezolvă un dosar în favoarea ta.
Încă un lucru, care merită să-l subliniem. Dintre subiecţii care au declarat că au dat mită, cel puţin o dată sau de mai multe ori, 77 la sută nu au formulat plângeri legate de corupţie. Cei mai mulţi au afirmat că n-au făcut plângere, pentru că nu au încredere în instituţiile statului, care ar trebui să le soluţioneze. Alţii, mai puţini, n-au făcut-o, fiindcă au considerat că este un lucru normal să dea şpagă pentru serviciul ce le-a fost prestat.
Culmea este că, deşi experienţa directă (numărul celor care dau şi iau mită) scade, percepţia asupra corupţiei creşte. Cum s-ar putea traduce acest lucru? Mai mult ca sigur, că prin eşecul instituţiilor abilitate ale statului, dar şi al clasei politice de a dovedi că lucrează cât se poate de serios pentru combaterea corupţiei.