Cronică de eveniment cultural cu foarte mulţi protagonişti
În pofida tăierilor de salarii, de pensii, de indemnizaţii pentru tinerele mame, oamenii încearcă să trăiască normal sărbătorile de iarnă – pe care Guvernul Boc nu le poate tăia, din fericire… Oraşul îşi caută clipa de bucurie, refugiul în ceea ce oamenii cred că va rămâne neschimbat şi deci, este de natură să ofere o minimă certitudine.
Agitaţie, elevi mulţi, de la cei mai mici, la cei din clasele terminale. Exuberanţă, nerăbdare şi puţină nervozitate pentru principalii doi protagonişti dintre cei peste 100! – veţi vedea puţin mai târziu cine sunt ei. Se aprind din ce în ce mai multe lumini, se fac probe de sunet, Marcel şi Adi trag de cabluri, nu merg mufele, nu se aude destul de bine chitara Marianei, e prea multă rumoare, Norina încearcă să-i potolească pe cei mai mici, ei sunt întotdeauna mai nerăbdători. Cealaltă Mariana spune că la fără 10 gata!, Gelu a dispărut ca să acordeze chitara. Soprana Maria Hândorean vine cu puţină întârziere, nu găseşte loc, până la urmă îi oferă unul, primarul din Hunedoara…
Totul se rezolvă, se aude bine, biserica „Immaculata” e plină-ochi, nu mai sunt locuri, dar asta nu mai e deja vina protagoniştilor, ba chiar dimpotrivă, s-ar putea spune că e meritul lor. Vin şi oficialităţi, începe…
Corul „Arlechino” al elevilor claselor I-IV de la Liceul de muzică şi arte plastice „Sigismund Toduţă” din Deva deschide concertul de Crăciun, organizat, ca în fiecare an, de Mariana şi Gelu Onţanu-Crăciun. Două colinde, dar şi un cântecel vesel introduc publicul în atmosferă, prichindeii se descurcă bine, emoţiile mai dispar. Iese corul celor mici, intră corul „Lira” al celor din clasele V-VIII. Gelu Onţanu-Crăciun rămâne la pupitrul dirijoral, Mariana la pian. „Joy to the world”, imnul corului, umple biserica de savoarea colindelor şi pregăteşte publicul pentru partea a treia, cea în care corala „Orfeu” a celor din clasele IX–XII va completa dimensiunea talentului celor doi profesori şi a elevilor liceului. Concertul e lung, nimeni nu pleacă însă. Ba chiar mai vin. Piesele religioase, poate mai puţin accesibile publicului, sunt modul de a arăta valoarea.
E din ce în ce mai multă lume, „Colindul clopotelor” readuce simbolic Crăciunul, soprana cântă „Ave Maria” şi „Ierusalim”, iar „Silent Night” capătă o interpretare cu nuanţe de jazz. La final, pe spaţiul din faţa altarului se află toate cele trei coruri, peste 100 de elevi, este invitat să cânte şi publicul şi o face cu mai mult curaj la piesa „Moş Crăciun cu plete dalbe”. E drept, cântă mai timid, dar aplaudă din toată inima, îndelung, inclusiv gluma muzicală a elevilor la adresa dirijorului Gelu Onţanu-Crăciun.
Mai bine de două ore, un început frumos pentru sărbătorile de Crăciun… Toţi cei menţionaţi aici şi poate că şi alţii şi-au meritat aplauzele.
vedeti, dle Gruian, ca numai cultura ne salveaza!astia pe aici pe unde sunt eu fac tirguri si daca nu se satura de oferta locala o taie elegant in Tirol, doar ca anul acesta au cam luat plasa, tirolezii nu au mai facut fursecuri si biscuiti moca!dar oare de ce nu mai are nimeni curajul lui Ioan Luchian Mihalea? mi s-a facut un dor nebun de Song, de Madrigal…sunteti fericiti ca-l aveti pe Teo aici nu mai au voie sa cinte pe strada doar doi peruani…
Intradevar, in aceasta luna, in special copiii reusesc sa ne mai incalzeasca inimile cu ocazia reprezentatiilor pe care le sustin si care in oriece perioada, suna la fel de frumos.
Doar noi adultii suntem vinovati de alte tonalitati, in functie de crizele economice sau politi ce pe care suntem in stare sa le si inventam, daca este nevoie.
Ca o replica la extremismele politice de tot felul, la grobianismul afisat pe posturile TV, acest spectacol a aratat dorinta multor oameni de cautare a echilibrului, de reintoarcere la adevaratele valori (morale, culturale).
S-a vorbit si se mai vorbeste cu anumite ocazii de „rezistenta prin cultura” din perioada comunista. Se pare ca si in timpurile noastre avem nevoie de o asemenea rezistenta prin cultura. La multe cele ce ne inconjoara, nu doar cele politice.