Criza „doboară” popicele

17 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Sportivii de la CFR Iaşi şi Siderurgica Hunedoara au absentat de la startul Campionatului Naţional de Popice individual, seniori şi senioare, care a început, ieri, la Petrila, din cauza problemelor financiare. Astfel, în loc de 155 de sportivi, câţi erau aşteptaţi la start, s-au prezentat la competiţie doar 60. Nu lipsesc însă cei mai buni arbitri din România, precum şi oficialii de la Federaţia Română de Popice. Sportivii de la Inter Petrila au declarat că vor boicota campionatul din punctul de vedere al performanţei, întrucât se află în conflict deschis cu primarul Ilie Păducel, pentru că edilul petrilean nu a sprijinit financiar organizarea competiţiei.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bilete cu preţ redus, la patinoar, pentru elevi

Primăria municipiului Deva oferă tuturor elevilor care vor să intre pe patinoarul care funcţionează de ieri la poalele Cetăţii, posibilitatea...

Gura lumii

După cum se ştie, în perioada dinainte de sărbători, toată lumea îşi doreşte să aibă cât mai mulţi bani în...

Bulina albă

Emil Părău, investitor în turism

Închide