Covor asfaltic pe drumul ce duce la Peştera Bolii

26 octombrie 2010 | 3 Comentarii

Maximilian Gânju

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din municipiul Petroşani – Peştera Bolii – va avea, din decembrie, un drum asfaltat.

Proiectul pentru realizarea acestui obiectiv cerut cu insistenţă de administratorul Peşterii Bolii, respectiv Asociaţia PetroAqua, este deja finalizat iar acum, se întocmeşte studiul de fezabilitate, astfel încât lucrarea să poată demara în scurt timp. Cel puţin teoretic, drumul de acces spre peşteră ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul acestui an. „Proiectul este realizat, avem şi finanţarea, iar în două-trei zile, ar trebui să se finalizeze şi studiul de fezabilitate. Chiar astăzi (n.r. luni 25 octombrie) am dispus să se facă studiul în regim de urgenţă, pentru a începe asfaltarea. Lucrarea trebuie să se finalizeze în luna decembrie, cel puţin, noi aşa sperăm, însă depinde şi de alţi factori”, declară Lucian Dragomir, director SADPP din cadrul Primăriei Petroşani.

În prezent, drumul spre obiectivul turistic este unul forestier şi accesul cu mijloacele auto spre peşteră se face destul de greu. Întregul proiect costă câteva sute de mii de lei, însă preţurile estimate iniţial ar putea fi depăşite, dat fiind faptul că drumul este situat deasupra unei căi ferate şi are nevoie de un zid de susţinere, altfel, riscând să se surpe peste şine. Peştera Bolii a devenit un loc de atracţie pentru turişti, mai ales, după ce a fost reabilitată de PetroAqua, iar datorită frumuseţii, în peşteră au fost turnate mai multe secvenţe pentru filmul „Legenda Nibelungilor”, s-au derulat festivaluri de muzică religioasă, concerte ori alte manifestări culturale.

Publicat in: Actualitate


Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. copy-paste spune:

    voi astia de la mesagerul sunteti geamanul unor ziare din Valea Jiului? Sunt materiale semnate de cel putin 2 artisti printre care si acest Ganju care sunt copy-paste… Ghicitoare: Oare cine este cel sau cea de-a doua artista? …Voi ii platiti pentru aceste creatii?

  2. Johann spune:

    Unde-i „durerea”,ca nu-nteleg ?Unul e cotidian al judetului Hunedoara,altul cotidian regional.Ambele il au in colectivul redactional pe M. Ginju.Nu e plagiat cum sugerezi,e oficial.Acu’ o sa te-apuci sa-l „certi” si pe Alexandru Gruian daca-i citesti vreun articol in „Dilema veche” ?.Important e ca poti afla de Pestera Bolii,stiri la zi,informatii,din mai multe surse.

  3. Valea Jiului spune:

    In sfarsit se asfalteaza si in aceasta zona.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Adio, Gogu Tonca

Fostul mare jucător al echipei Jiul din perioada de glorie, Gogu Tonca (63 de ani), a decedat sâmbătă, în urma...

La Deva, cozi pentru subvenţii la căldură

Zilele acestea, devenii care vor să beneficieze de subvenţii pentru căldură au făcut adevărate cozi în faţa Serviciului de Taxe...

Dumitra Ştefan, din nou, şef la Sănătate

În urma susţinerii examenului pe post, medicul Dumitra Ştefan (foto), fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică, va fi numită...

Închide