Comunitate

Corala „Sargeţia” continuă să încânte publicul din toată ţara

Natalia Bumbac

Corala „Sargeţia” din Deva a participat recent la Festivalul Coral Interjudeţean „Valentin Băinţan”, ediţia a VIII-a, din Şomcuta Mare, judeţul Maramureş.
Evenimentul a adunat şase ansambluri corale din ţară, fiecare dintre ele având un repertoriu de melodii memorabile. Printre acestea s-a numărat Asociaţia corală a bărbaţilor din Finteuşu Mare, cunoscut ca fiind cel mai longeviv grup vocal din România, înfiinţat în 1918.
Artiştii deveni au interpretat câteva pricesne în biserica din Finteuşu Mare, în timpul oficierii Sfintei Liturghii. Pe scena festivalului, Corala „Sargeţia” a interpretat un mănunchi de melodii pe motive din repertoriul tradiţional, dar şi compoziţii de autori clasici. Printre acestea amintim piesele „Binecuvântează Doamne, România” – muzică pe o temă din Rapsodia a II-a de George Enescu, „Răsunetul Ardealului” de Ion Vidu sau „Hora la români” din „Suita prahoveană” de Marin Constantin. Participarea la evenimentul din Maramureş vine după o activitate bogată pe care „Sargeţia” a avut-o în ultimele luni cu turnee atât în ţară, cât şi în afara graniţelor ţării.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura