Mesagerul financiar-fiscal

Contribuţiile de asigurări sociale în cazul contractelor de muncă cu timp parţial

Începând cu 1 august 2017 contribuţiile de asigurări sociale datorate de către angajatori sau persoanele asimilate acestora, în cazul contractelor de muncă cu timp parţial, se recalculează la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată (aprobat prin hotărâre a Guvernului).

În Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin actul normativ adoptat de către Guvern majorându-se baza de calcul pentru asigurările sociale şi asigurările sociale de sănătate aferente contractelor de muncă cu timp parţial.

Astfel, în cazul câştigului lunar brut realizat în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, respectiv pentru toţi angajaţii plătiţi cu sume mai mici de 1.450 de lei brut, venitul luat în calcul, la determinarea bazei lunare de calcul a contribuţiei de asigurări sociale (CAS şi CASS) datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul de muncă a fost activ.
Angajatorii sau persoanele asimilate acestora sunt scutiţi de recalcularea contribuţilor de asigurări sociale la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pe perioada în care salariaţii acestora se află în una din următoarele situaţii:
a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;
b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;
c) sunt persoane cu dizabilităţi cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi;
d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.

Apreciem că principala consecinţă a obligaţiei de a recalcula şi achita contribuţiile de asigurări sociale în condiţiile reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 este reprezentată de majorarea costurilor salariale ale angajatorilor sau persoanelor asimilate acestora în cazul contractelor de muncă cu timp parţial.

În acest sens, exemplificăm prin datele înscrise în tabelul alăturat:

 

Rubrică susţinută de TVG Tax Audit srl Deva
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura