Actualitate

Continuă gâlceava pe tema gropilor de gunoi

Livia Botici

Gâlceava pe tema celor două deponeuri de gunoi ecologice, care ar trebui să fie realizate în judeţ, continuă. Scandalurile se ţin lanţ, pe de-o parte, pentru că una dintre locaţii nu este sigură, iar pe de altă parte, pentru că Ioan Prip, managerul Asociaţiei pentru Dezvoltare Intracomunitară (ADI) pe managementul deşeurilor, „nu este o persoană demnă de încredere”, din punctul de vedere al consilierilor judeţeni ai Partidului Democrat Liberal.

„Ioan Prip nu este capabil”

În timpul şedinţei Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), de vineri, consilierul PDL, Marius Constantinescu şi-a atenţionat colegii, spunându-le că Ioan Prip, managerul ADI pe managementul deşeurilor, nu are nici o calitate pentru a primi 52 milioane de euro, pe mână, bani ce vor venii de la Uniunea Europeană, pentru construirea gropilor de gunoi ecologice. „Investiţia este necesară, dar nu pot să nu remarc faptul că are nevoie şi de un management corespunzător valorii pe care o are. Domnul Ioan Prip nu este capabil să gestioneze fonduri europene de o asemenea anvergură. Iar dumneavoastră, domnule Moloţ, deşi ne asiguraţi de calităţile sale, nu putem să nu ne aducem aminte de faptul că, pe unde a trecut domnul Prip, totul a murit şi a devenit falimentar. Avem o mare problemă dacă girăm asemenea oameni”, a declarat consilierul judeţean, Marius Constantinescu. În replică, preşedintele CJH i-a spus consilierului PDL că: „Ioan Prip chiar nu are nici o legătură cu acest deponeu, el este doar manager la ADI. Firma care va gestiona acest deponeu va trebui să participe la o licitaţie”, a spus Mircea Moloţ.

Consilierii petrileni au spus: Nu!

Potrivit masterplanului aprobat de Consiliul Judeţean Hunedoara, cele două deponeuri ecologice, care vor fi construite în judeţ, ar urma să fie amplasate în localităţile Bârcea Mare şi Petrila. Numai că, în urmă cu câteva zile, consilierii locali din Petrila au votat împotriva construirii acestei gropi de gunoi în zona lor. „Riscăm, prin această împotrivire să pierdem banii de la Uniunea Europeană şi, în viitor, hunedorenii vor plăti adevărate averi pentru a-şi duce gunoiul din case. Va fi o nenorocire pentru noi dacă nu rezolvăm, odată şi odată, problema amplasamentelor. Cu aceşti bani, Europa ne permite să realizăm două deponeuri conforme cu normele UE, staţii de sortare şi tratare mecanico-biologică, precum şi execuţia lucrărilor de închidere ecologică a celor 11 depozite neconforme, existente în mediul urban la Aninoasa, Vulcan, Uroi-Rapoltu Mare, Orăştie, Deva, Haţeg, Petrila, Lupeni, Uricani, Călan şi Hunedoara”, a declarat Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Potrivit primarului oraşului Petrila, consilierii locali au fost convocaţi, ca să supună, din nou, la vot, astăzi, aprobarea locaţiei pentru deponeul de la Petrila.

2 comentarii la „Continuă gâlceava pe tema gropilor de gunoi

  • Sper ca acesti consilierii locali din Petrila sa aiba capul pe umeri si sa nu aprobe aceasta locatie. Un sfat pentru Molot si daca tine cont de acest sfat mai are timp sa schimbe locatia deponeurilor si nu se va pierde banii pentru acest proiect: exista locatii foarte bune si utile la Martinesti, Sacaramb sau Soimus. Succes pentru a duce gunoiul in aceste locatii, nu la noi

  • „Domnul Ioan Prip nu este capabil să gestioneze fonduri europene”. Ba este si a dovedit-o!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura