Contestaţii la titularizare

21 iulie 2009 | Adauga un comentariu

02 titularizare

Peste 160 de candidaţi la concursul de titularizare în şcolile hunedorene au depus contestaţii referitoare la notele obţinute la examen, rezultatele în urma recorectării lucrărilor urmând să fie cunoscute în cursul zilei de astăzi.

Patru note de 10
Pe de altă parte, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Hunedoara, dintre candidaţi, doar o treime a reuşit să obţină note peste 7, iar 18 la sută dintre cei examinaţi au primit note mai mici de 5, fără să fie consemnată vreo notă de 1. La examen, au mai fost acordate patru note de 10.
În judeţul Hunedoara au fost scoase la concurs 90 de posturi titularizabile, pentru care s-au înscris 1.530 de candidaţi. La examen s-au prezentat însă 1.056 de persoane, dintre care una a fost eliminată, pentru că a fost prinsă cu fiţuici. Alţi 78 de candidaţi au fost nevoiţi să părăsească sălile de examen, pentru că specialităţile absolvite de ei la Universitatea „Spiru Haret“ nu erau acreditate. Repartizarea posturilor se va face în şedinţă publică, în zilele de 22 şi 23 iulie. Candidaţii care au obţinut note sub 5 mai au o şansă pentru locurile rămase libere sau pentru suplinitori, dar numai după ce vor susţine un nou examen, la sfârşitul lunii august. (A. Năstase)

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Hypergym, la Academia „Ciprian Sora”

Luptătorii de la Hypergym Deva au „parafat” parteneriatul de colaborare cu Academia de lupte „Ciprian Sora”, prin rezultate foarte bune...

Primăriile, puse în dificultate de guvern

În cazul modernizării satelor cu ajutorul fondurilor europene, guvernul a schimbat, din nou, regulile, în timpul jocului, introducând noi condiţii...

Doi juniori jiulişti la naţională

Tudorache şi Marţiş, doi jucători de la Centrul de Copii şi Juniori ai Clubului Jiul, au fost selecţionaţi la naţionala...

Închide