Politica si administratie

Consultanţã francezã pentru dezvoltarea judeţului

Nicolle Ebner

 După un an de tatonare, Consiliul General al Departamentului Haute-Saône-Franţa a propus Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH) încheierea unui protocol de colaborare. Finanţarea proiectului de colaborare dintre cele două regiuni a obţinut avizul favorabil din partea Ministerului Afacerilor Externe, protocolul fiind aprobat la sfârşitul săptămânii trecute, şi de către consilierii judeţeni.

Doi ani de pregătire pentru un program judeţean
Protocolul de colaborare între CJH şi Consiliul General al Departamentului Haute-Saône-Franţa vizează acordarea de asistenţă în asocierea intercomunală în judeţ şi valorificarea, gestionarea resurselor ambientale şi naturale ale patrimoniului istoric şi artistic, a tradiţiilor şi culturii din judeţul Hunedoara. Francezii au obţinut, de la MAE, o finanţare acordată pentru activităţi de susţinere a cooperării descentralizate europene, ce se vor derula pe o perioadă de doi ani. Conform programului de acţiuni, în primul an, se va constitui o echipă de lucru, formată din funcţionari din cadrul CJH, echipă ce va realiza, în comun cu cea din Franţa, seminarii, colocvii, reuniuni privind beneficiile asociaţiilor intercomunale. Tot în primul an, cele două echipe româno-franceze au sarcina de a forma personal în domeniul dezvoltării rurale şi turismului, conform cerinţelor europene.
În al doilea an de funcţionare a protocolului de colaborare, se va putea trece la elaborarea unui plan judeţean de dezvoltare rurală vizând planificarea, programarea şi reglementarea turismului de durată, inspirat din practicile europene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura