Consilierii se ceartă, Evidenţa populaţiei îşi pierde „casa”

16 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

În cazul în care consilierii locali ai municipiului Deva nu se pun de acord cu privire la un contract de închiriere pentru sediul în care îşi desfăşoară activitatea Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Populaţiei Deva, din data de 9 decembrie, angajaţii instituţiei vor fi nevoiţi să iasă cu actele în stradă. Motivul, contractul de închiriere va expira, iar consilierii nu au aprobat prelungirea sa.

„Ne râdeţi în nas, cu nesimţire!”
Scandal de proporţii ieri după-amiază în Consiliul Local Deva, după ce s-a luat în discuţie al treilea punct de pe ordinea de zi, referitor la prelungirea contractului de închiriere încheiat între Primăria Deva şi proprietarul spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Populaţiei Deva. „Nu înţeleg de ce trebuie plătită chiria, cu atât mai mult, cu cât există clădiri unde Serviciul de evidenţa populaţiei îşi poate desfăşura activitate. Mai mult, s-a stabilit că acest serviciu se va muta într-un spaţiu din Piaţa Unirii, dar până acum, nu am văzut ca primăria să mişte ceva pentru a-l reabilita. Nu înţeleg de ce această clădire nu poate fi pusă acum la dispoziţia angajaţilor serviciului! Cine este de vină că lucrările nu sunt gata?”, a declarat consilierul PNL, Florin Oancea. În replică, alesul local Ioan David a spus că imobilul în care ar trebui să se mute cei de la Evidenţa persoanelor va fi pus la dispoziţia angajaţilor primăriei, doar că procedurile sunt greoaie. „Clădirea la care vă referiţi, domnule Oancea, este declarată monument şi ca să o putem reabilita, avem nevoie de foarte multe avize. Mai mult, întâmpinăm probleme cu o persoană, care revendică imobilul. Din aceste motive, nu s-a început construcţia şi sperăm să votaţi pentru prelungirea contractului de închiriere a spaţiului de pe strada Avram Iancu”, a declarat Ioan David. După cuvinte grele aruncate şi de o parte şi de alta, aleşii au trecut la vot, însă hotărârea de prelungire a contractului de închiriere nu a fost adoptată. „Domnilor consilieri care v-aţi împotrivit acestei hotărâri, ne râdeţi în nas, cu nesimţire. Din 9 decembrie, vom trimite oamenii la dumneavoastră acasă, să elibereze buletinele”, a spus nervos, David.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Eşec „câştigător“ în testul pentru derby

FC Hunedoara a suferit prima înfrângere din acest sezon, scor 0-1, în partida amicală cu UTA Arad (Liga a II-a),...

Investiţie de top la Dobra

Primarul Dobrei, Gheorghe Şuiagă (foto mic), a reuşit să obţină de la guvern peste trei milioane de lei, pentru construirea...

Băţălar, la ceas de sărbătoare

Nu puţine sunt inaugurările şi evenimentele la care am participat, mai ales în ultimul timp, în comuna hunedoreană Bretea Română,...

Închide