ActualitateFlash

Consilierii PSD au boicotat şedinţa Consiliului Local Deva: Primarul Florin Oancea, în război deschis cu viceprimarii!

Sorina Popa

Scandal monstru, ieri, în şedinţa Consiliului Local Deva, după ce pe ordinea de zi au fost două hotărâri, de schimbare din funcţie a celor doi viceprimari, Răzvan Mareş şi Ovidiu Moş. Şedinţa a început cu un sfert de oră întârziere, în speranţa că aleşii PSD vor veni la întrunire. Însă, aleşii social-democraţi de la Deva, în frunte cu viceprimarul PSD Ovidiu Moş, au lipsit în bloc de la şedinţă. Consilierii PSD aveau obligaţia să participe, că doar de aia au fost votaţi, să muncească pentru cetăţeni. Trebuiau să vină la şedinţă şi să voteze cum cred că este bine pentru comunitate şi cum le spune conştiinţa. Însă, se pare că aleşii PSD nu au înţeles nimic din administraţie şi îşi văd doar de propriile interese.

Aproape toţi directorii, de la PSRO
„Este o zi care s-a încheiat, o zi agitată. Este şi ziua în care am făcut 50 de ani. Asta e viaţa. Sufleteşte sunt împăcat că am luat decizii corecte. Am iniţiat proiectele de hotărâre pentru schimbarea celor doi viceprimari. Viceprimari cu care se presupune că trebuie să fac echipă până în anul 2020. Or, nu poţi face echipă cu cineva dacă nu ai încredere în el. Am avut mare încredere în Mareş. Dar mi-am dat seama că el, ca viceprimar, încearcă să conducă în numele meu, pe semnătura mea. Deci, subminarea autorităţii primarului. Am avut mai multe discuţii cu el. I-am spus, Răzvane, nu ştiu cum ai lucrat până acum, dar nu a fost normal. Acum, eu sunt primarul şi trebuie să ne consultăm. Să discutăm bugetul, organigrama, proiectele. Toate acestea nu l-au interesat, ci doar cum poate să conducă. Ştiţi că toţi directorii, aproape toţi de la serviciile primăriei sunt de la PSRO? Nu m-a deranjat nici asta. Am ajuns primar pentru că i-am convins pe deveni că sunt cea mai bună opţiune în acest moment. Avem nevoie să recuperăm decalajul faţă de alte oraşe din judeţ, nu mai vorbesc de alte municipii din ţară. Eu fac doar administraţie. Nu mă interesează nici un joc politic. Iar viceprimarii să-şi păstreze fişa postului. Or, ce am găsit într-o lună şi jumătate aici e foarte grav. Mulţi dintre funcţionari au înţeles că lucrurile nu mai pot merge în felul acesta. Domnul Mareş nu a priceput. Nu e normal ca un viceprimar să ţină mapa de corespondenţă, poşta secretă să fie dusă la viceprimar şi nu la primar. Drumul pe care mergem este cel al corectitudinii, al transparenţei. Asta aşteaptă devenii. Ce au făcut ei? S-au înţeles PSRO cu PSD să se apere reciproc”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea, ieri, după şedinţa de consiliu local.

„Am încercat să le explic că nu sunt pe drumul cel bun”
„Domnul Mareş are prostul obicei să spună că nu ştie nimic, că nu a semnat nimic. Nu e decorativ. Ca viceprimar ai o atribuţie pe un anumit serviciu, dacă nu ştie nimic înseamnă că nu şi-a făcut datoria. La SPIGM sunt lucruri grave. Atunci au început să se agite apele şi să spună că primarul nu e bun şi că am ceva cu cei de la PSRO. Nu am nimic cu nimeni. Care a fost reacţia consilierilor de la PSRO vizavi de raportul făcut de Corpul de Control la SPIGM? Parcă sunt avocaţii celor de la SPIGM. Am încercat să-i adun pe toţi la o masă şi să le spun că nu sunt pe drumul cel bun, dar nu au înţeles”, a afirmat Florin Oancea, edilul şef al reşedinţei de judeţ.

„Le voi lua toate atribuţiile viceprimarilor”
Primarul Devei a fost întrebat dacă insistă cu schimbarea viceprimarilor. „Sunt un om hotărât, nu mă joc. Mulţi mi-au spus să-mi retrag proiectele de schimbare a viceprimarilor de pe ordinea de zi. Eu cred că deciziile mele sunt corecte, atât în ceea ce-l priveşte pe Mareş, cât şi pe Moş. Primul lucru pe care-l fac este să le iau atribuţiile viceprimarilor. Vor fi simpli consilieri locali, dar cu salariul de viceprimar. În loc de indemnizaţia de 800 de lei, cât are un consilier, ei vor avea un salariu de 8.000 de lei. Aleşii trebuie să fie convinşi că viceprimarii nu mai au ce căuta pe posturi. Corpul de Control va face verificări la toate serviciile din primărie. Voi munci eu mai mult. Am 15 ani de politică, dar niciodată nu mi-a spus nici un şef să nu vin la o şedinţă de Consiliu Local”, a arătat primarul Devei.

„Nistor i-a ameninţat că îi dă afară din partid”
„Şeful PSD din judeţ, Laurenţiu Nistor, i-a ameninţat pe consilierii social-democraţi că îi dă afară din partid dacă vin la şedinţă. Asta nu e normalitate. Cum să-i ameninţe pe consilieri că-i dă afară, dacă vin la o şedinţă ordinară unde se dezbat proiectele devenilor? Nici pe vremea lui Ceauşescu nu era aşa. Nu e problemă că nu au trecut hotărârile cu schimbarea viceprimarilor. Dar pe ordinea de zi erau alte proiecte importante, execuţia bugetară pe 2017, legate de planuri urbanistice de detaliu, sunt oameni care vor să construiască. Ce ne făceam dacă nu veneam încă doi, trei consilieri? Nu aveam cvorum şi ne făceam de minune că nu puteam aproba acele planuri. Ei, politic, pe sub masă, s-au înţeles să se apere reciproc. Ce să apere? Ilegalităţile? Eu cu alea nu voi fi de acord”, a adăugat Oancea.

Andreea Ciobanu, exclusă din grupul PSRO
„Consilierii locali PSRO vor vota pentru deveni, vom fi foarte atenţi la toate proiectele, inclusiv la organigramă. Andreea Ciobanu (n.r. – consilier local PSRO Deva) nu mai reprezintă voinţa votanţilor PSRO, nemaifăcând parte din grupul PSRO. Nu uitaţi, domnule Oancea, că şi datorită echipei PSRO sunteţi pe acest scaun, de primar”, a spus viceprimarul PSRO Răzvan Mareş, ieri, în şedinţa CL Deva”.

8 comentarii la „Consilierii PSD au boicotat şedinţa Consiliului Local Deva: Primarul Florin Oancea, în război deschis cu viceprimarii!

  • Domnule Oancea, în politică nu faci ce vrei. Faci ce poți. Eu nu cred că îi veți putea schimba în același timp pe ambii viceprimari. Ce ați vrea să facă Laurențiu Nistor ? După ce a pierdut primăria la Deva dacă dispare și viceprimarul PSD partidul îi ia lui gâtul. Deci, în locul lui ce ați face ? Răspundeți sincer la asta, foarte sincer.

  • Cine vorbeste? Pai acum cateva zile se batea cu pumnul in piept ca da afara nu stiu cati angajati ai primariei Deva ca sunt pera multi, ca sunt ineficienti si el scoate la concurs post de sofer si consilier IA. sunt postate pe gov.ro
    Sa nu ne creada prosti!
    Astea sunt aiere de limberal.

  • Deja a angajat vreo 20 de oameni de cand a venit, in schimb a facut o adevarata economie taind norma de hrana la niste amarati de politisti locali care au salarii de 2400 lei, asta dupa ce a anuntat cu surle si trambite ca politistii au 6000 – 7000 lei. vai de capul lui de mincinos.Acuma si-a pus in cap ambii viceprimari. Este pe drumul cel bun:) Drumul pierzaniei… Aveam alte asteptari de la el, proiecte pt trecerea la Grigorescu sau nodul la Autostrada, nu vendete de doi bani.

  • Caracatita formata in primaria Deva este bine ramificata, ia sa vedeti ce-o sa faca Mares si trupa dupa ce DNA incepe investigatiile, Jihadul,
    Asteptam rezultatul Corpului de control la Cetate, Aqualend, Salubritate, etc,
    Surpriza Surpriza…..

  • Maris e prieten cu interlopul Perasifon. Afara cu el din Primarie.

  • Ca a vrut sa dea cioara afara e relativ ok dar sa te iei de Mos care are psd ul in carca mare greseala,s ar putea sa aiba probleme mari

  • Daca ii strange de oua pe Maris si pe Rachita , si daca ii cauta la neamuri si la apropiati o sa vedeti cate bunuri, bani, utilaje, ferme, apartamente, se gasesc,
    Ii normal ca nu vor sa plece din primarie, mai ales acuma cand si-au programat impartitea bugetului pentru anul 2018, buget din care vroiau sa suga milioane.

  • Mares si Mos sunt doi betivi ratati . Daca-i da afara o sa-i lase si partenerele , or sa ajunga boschetari . Eventual sa-i inchirieze cu ziua sau sa le dea cate-o vesta fosforescenta si sa-i trimita cu tiganii la spatii verzi . Oricum , smecherii in primaria sunt Laura Sarbu si cu Horia Jarnea ; ei invart si desfac totul acolo .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura