Conserve cu telefoane mobile pentru puşcăriaşi

5 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Cu toate că se află sub stricta supraveghere a gardienilor, puşcăriaşii din Penitenciarul Bârcea Mare reuşesc, cu ajutorul celor care-i vizitează, să intre în posesia unor obiecte strict interzise în detenţie. Numai de la începutul anului 2010, în urma controalelor, în camerele puşcăriaşilor au fost găsite 73 de telefoane mobile, 14 cartele SIM şi şase încărcătoare.

„Sunt extrem de ingenioşi”
Sistemul de supraveghere a deţinuţilor ar trebui să fie extrem de strict. Potrivit legii, atunci când o persoană vine să viziteze un puşcăriaş, este verificată prin mai multe filtre, bagajele îi sunt controlate de către gardieni, iar  în momentul în care ajunge la sectorul de vizite, este „curată”. „De la începutul anului, am avut 35 de cazuri în care vizitatorii au încercat să introducă în penitenciar telefoane mobile, cartele sau alte obiecte interzise, dar, din fericire, au fost descoperite la timp. De cele mai multe ori, oamenii introduceau telefoanele în conserve, în sticle de suc, în alimente sau în obiecte de igienă, pentru a nu fi descoperite de personalul care controlează conţinutul bagajelor. Oamenii sunt foarte ingenioşi. Cel mai interesant a fost un caz în care, un individ, ce aducea un televizor unei persoane lipsite de libertate, a introdus în carcasa obiectului şi un telefon mobil. Din păcate pentru el, a fost prins chiar înainte de a preda televizorul. Vreau să precizez că, până în luna mai anul acesta, cei care introduceau obiecte interzise, nu mai beneficiau de vizite pentru o perioadă de una-şase luni de zile. Ei bine, din luna mai, aceste fapte constituie infracţiune şi sunt pedepsite cu închisoare de la o lună, la doi ani, sau amendă”, a declarat Nicoleta Danciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Paznicii, fentaţi de vizitatori
Cu toate că au existat şi cazuri în care oamenii au fost prinşi încercând să introducă obiecte interzise în incinta penitenciarului, de multe ori, ei nu au fost depistaţi de cei care ar fi trebuit să-i verifice. Drept dovadă stă faptul că, de la începutul anului, gardienii au descoperit în camerele puşcăriaşilor 93 de obiecte strict interzise, care nu puteau fi introduse în incintă decât de vizitatori sau de angajaţii instituţiei. „Nu am avut niciodată vreun caz în care un angajat să fie prins că a ajutat un deţinut să procure aceste obiecte. Probabil, cele 73 de telefoane, 14 cartele şi şase încărcătoare au fost introduse în interiorul penitenciarului de vizitatori. Nu ştiu cum au reuşit să fenteze filtrele, dar probabil că sunt aici de mai mult timp, de când nu aveam sisteme de verificare atât de performante ca acum. Încercăm să efectuăm tot mai multe controale în camere, pentru a descoperi toate telefoanele. Cu aceste ocazii, am găsit obiecte interzise ascunse în talpa pantofilor, în mâncare sau printre lucrurile deţinuţilor şi toate au fost confiscate”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Locuri de munca vacante Deva 5octombrie 2010

l zugrav-vopsitor - 2; l vânzător de produse naturiste - 5; l tractorist - 1; l tehnician-responsabil afacere, metode organizatorice...

Mintia furnizeazã cãldurã în Deva

Termocentrala Mintia a început de ieri furnizarea de agent termic pe timp de noapte, în sistemul centralizat de termoficare al...

Gorbunov, condamnat la 16 ani de închisoare

Cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov (foto în prim plan) a fost condamnat, ieri, de Judecătoria Deva, la 13 ani de închisoare...

Închide