Congresul Anual al Societăţii de Geografie la Deva

Foto articol Goian
Mircea Goian
 
  „Pământul ne hrăneşte,
  Pământul ne suportă,
  Pământul ne preia.
  Până când?“
 
În perioada 12-14 iunie 2009, a avut loc la Deva, Congresul Anual al Societăţii de Geografie, eveniment cultural şi ştiinţific de marcă pentru viaţa spirituală din judeţul Hunedoara.
Tema evenimentului ştiinţific a fost: Mediul geografic – protecţie şi conservare. Cei prezenţi au participat în prima zi la o aplicaţie practică pe traseul Deva – Brad – Abrud – Roşia Poieni – Roşia Montană –Ţebea (Panteonul moţilor).
Manifestarea s-a desfaşurat apoi pe cinci secţiuni: geografie fizică, geografia populaţiei şi aşezărilor umane, geografie economică, geografia mediului şi geografia şi educaţia prin geografie în învăţământul preuniversitar.
În cadrul evenimentului, profesorul Sigismund Duma, rectorul Universităţii Ecologice “Traian” din Deva, a lansat lucrarea “Valorificarea solurilor lumii”, de unde am preluat de altfel şi motto-ul articolului de faţă. Pe lângă lucrările prezentate la congres, în atenţia participanţilor a stat şi revista “Terra”, ce apare sub îngrijirea Societăţii Naţionale de Geografie, înfiinţată în 15-29 iunie 1875, prin înaltul decret al domnitorului Carol I. Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, Prefectura Hunedoara, Inspectoratul Judeţean Hunedoara şi în mod substanţial a Universităţii Ecologice ”Traian” din Deva. La lucrări au participat profesori de geografie, cercetători, dar şi autori de lucrări ştiinţifice din domeniul geografiei.
S-a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia precară a mediului, evidenţiindu-se efectele şi urmările nocive produse asupra vieţii pe pământ, prin activităţi umane necontrolate. Chiar dacă preocupările de zi cu zi ne fac să uităm să respectăm mediul, mai sunt totuşi oameni care ne amintesc că pământul ne mai suportă.
Oare până când?


 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 16:58 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 16:58 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 16:58 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 16:58 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 16:58 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 16:58 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale