Sport

Conflict între Club Jiul şi Primăria Petroşani

Ciprian Marinuţ

Patronul echipei de fotbal Club Jiul, Alin Simota, îl acuză pe primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, de indiferenţă faţă de gruparea fanion a Văii Jiului. Edilul se disculpă, spunând că adevărata echipă Jiul nu mai există, întrucât a fost distrusă de Alin Simota.

Unicat în România

Alin Simota trage din nou săgeţi otrăvite înspre autorităţile locale, pe motiv că Primăria Petroşani este singura din ţară care ignoră fotbalul. Finanţatorul grupării Club Jiul spune că a avut mai multe discuţii cu edilul petroşănean, Tiberiu Iacob Ridzi, şi i-a cerut sprijin financiar, material şi moral pentru echipă, însă acesta l-a refuzat de fiecare dată. „Am făcut numeroase drumuri la primărie şi am stat de vorbă cu edilul Tiberiu Iacob Ridzi, rugându-l să ne ajute. Am solicitat sprijin măcar pentru plata unor mingi, a unui echipament, deoarece orice ajutor este binevenit în acest moment. Discuţiile au fost zadarnice, pentru că m-am lovit din nou de un refuz categoric din partea primarului. Am rămas în continuare singurul prost care bagă bani în fotbal, în timp ce Primăria Petroşani este singura instituţie din ţară care nu se implică în acest fenomen social. Probabil că domnii de la primărie cred că la Jiul facem dansuri populare, că altfel nu îmi explic acest dezinteres total”, spunea Alin Simota. Atitudinea primarului a retezat speranţele lui Simota în ceea ce priveşte promovarea în Liga I, în decurs de trei ani. „Soarta revenirii noastre în prima Ligă depinde de factorul economic, iar fără ajutor de la autorităţi nu vom putea ajunge unde ne-am propus”, a precizat Simota.

„Nu sprijinim îmbogăţirea unora”

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, a replicat dur acuzelor, precizând că nu poate aloca fonduri unui finanţator care a distrus echipa Jiul şi caută să profite de banii publici. „Din câte ştiu, Jiul nici nu se mai numeşte Jiul. Se numeşte Măgura Pui (de fapt, noul nume e Club Jiul n.r.) sau ceva de genul acesta, pentru că au luat locul acestei echipe în Liga a IV-a. Oricum, Alin Simota a fost piaza rea a echipei, întrucât a distrus clubul Jiul. Să nu uităm că primăria a dat echipei gratuit o bază sportivă, în a cărei infrastructură a investit. Îmi pare rău de Jiul, dar nu pot sprijini diverse activităţi, pentru a le aduce bani unora. Avem şi noi la primărie un club sportiv cu activitate şi chiar cu performanţe”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, care a precizat că primăria va aloca suma de 15. 000 de lei, însă numai pentru activitatea de la Centrul de Copii şi Juniori al grupării Club Jiul.

One thought on “Conflict între Club Jiul şi Primăria Petroşani

  • Primaria Petrosani are club pe care il finanteaza se cheama CSM Petrosani pentru copii care sunt cam 80% (Sah,Tenis si Karate).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura