Conducerea primãriei si-a recâstigat birourile

10 august 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

Opoziţia consilierilor PSD din Deva nu a mai răzbit în faţa majorităţii PNL-PDL-PRM-UDMR, aşa că, la şedinţa de ieri, s-a votat închirierea unui spaţiu de 288 metri pătraţi, situat lângă Primăria Deva, şi care va avea destinaţia de birouri pentru primar, viceprimari, administrator public şi secretarii acestora.

Consilierii PSD nu cedează…
La sfârşitul lunii februarie, lipsa banilor a bugetul local i-a determinat pe consilierii locali să lase conducerea Primăriei Deva fără birourile luxoase, pentru care se plăteau 8.000 de euro chirie pe lună. La acea vreme, aleşii locali l-au înfruntat pe primarul Devei, Mircia Muntean şi nu au mai vrut să prelungească închirierea birourilor în care îşi desfăşurau activitatea edilul-şef, viceprimarii şi secretariatul, din cauza „chiriilor nesimţite”.
 

…şi se vor plânge la Prefectură
Consilierii susţineau atunci că, în primărie, există birouri nefolosite, iar membrii executivului se pot întoarce în vechile spaţii, care nu erau deloc de lepădat şi, în plus, se face şi o economie substanţială la bugetul local. Luna trecută, proiectul de închiriere a birourilor a fost pus din nou pe tapet, dar a căzut la vot, deoarece unii membrii ai consiliului erau în concediu. Ieri, majoritatea PNL-PDL-PRM-UDMR a votat pentru închirierea spaţiului, deoarece proprietarul a scăzut simţitor chiria, de la 8.000 de euro la 1.600 de euro/lună. Prin urmare, după o pauză de cinci luni, executivul primăriei va beneficia din nou, oficial, de birourile luxoase.
Consilierii PSD spun că nu cedează şi se vor opune, în continuare, risipirii banului public pe lux, taman când Guvernul cere reducerea cheltuielilor, aşa că va cere Prefecturii Hunedoara să respingă HCL aprobată în şedinţa de ieri.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Pandurii s-ar putea muta la Petroşani

Echipa din Liga I, Pandurii Târgu Jiu intenţionează să joace meciurile din returul de campionat, la Petroşani, la Stadionul Jiul,...

Muşcaţi de vipere

Doi tineri din Valea Jiului au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani după ce au fost muşcaţi de vipere,...

Traseele de creastă atrag turiştii în Parâng

Lacul Mija, din Masivul Parâng, este o destinaţie turistică greu de refuzat pentru iubitorii drumeţiilor montane.

Închide