Actualitate

Condamnat pentru că şi-a împins la moarte adversarul

Hunedoreanul Sorin-Ovidiu Lunka (foto dreapta), în vârstă de 39 de ani, judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte, şi-a primit pedeapsa. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

În plus, Lunka a fost obligat de instanţă la plata de despăgubiri civile părţilor din dosar de circa 5.500 de lei şi la plata cheltuielilor judiciare către stat de 2.000 de lei. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Sorin-Ovidiu Lunka este judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte după ce un tânăr de 23 de ani cu care s-a bătut şi care s-a rănit în timpul altercaţiei a decedat în spital. Din datele anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în 18 august 2017. După o ceartă, Sorin Ovidiu Lunka şi Lingurar Răzvan Petru (foto stânga), domiciliaţi în municipiul Hunedoara, s-au reîntâlnit, ambii în stare de ebrietate. S-au încăierat din nou, iar când Lunka l-a lovit pe Lingurar, acesta din urmă a căzut şi s-a lovit cu capul de roata unei maşini care trecea prin acel loc. Noaptea, în jurul orei 02.00, cu autoturismul personal, Lunka l-a dus pe tânărul de 23 de ani la Spitalul municipiului Hunedoara, acesta fiind în stare de comă. La spital, în urma examinării, medicii au constatat că Lingurar suferise un traumatism cranio-cerebral, avea oasele craniene fracturate şi hemoragie internă. De la Spitalul din Hunedoara a fost transferat la Spitalul din Deva. La două zile după ce a fost internat, Lingurar Răzvan Petru a decedat, în ciuda eforturilor pe care medicii le-au făcut pentru a-i salva viaţa. Iniţial, Sorin Ovidiu Lunka a fost pus sub urmărire penală pentru loviri şi alte violenţe. După decesul victimei, fapta a fost reîncadrată în lovituri cauzatoare de moarte. Din data de 19 august 2018, Lunka, cu antecedente penale, a fost reţinut şi trimis în arest la domiciliu, măsură care i-a fost menţinută până în prezent. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura