Actualitate

Concursul pentru managerul spitalului devean, perfect legal

După ce liberalii hunedoreni au acuzat că examenul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean din Deva este ilegal organizat, conducerea Consiliului Judeţean vine cu un răspuns în acest caz.
„Concursul se desfăşoară în baza Normelor de organizare şi desfăşurare a concursului/examenului pentru selecţionarea managerilor la spitalele publice de interes judeţean aprobate prin Dispoziţia 353/2010 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, care în preambul prevede baza legală a acesteia, respectiv Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Această Dispoziţie – este în vigoare, nu a fost abrogată printr-o altă dispoziţie – este un act administrativ al Preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, deci, în consecinţă îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege. Legislaţia care a stat la baza elaborării acestei dispoziţii nu este abrogată, aşa cum se arată în comunicatul de presă al PNL Hunedoara, fiind în vigoare Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii. Ordinul 1520/2016 al Ministerului Sănătăţii privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii (şi nu ordinul 1560/ 2016, aşa cum este trecut în comunicatul de presă) a stat la baza dispoziţiei mai sus menţionate. Este un ordin care prevede un regulament cadru care poate fi modificat sau completat, dar în cazul de faţă exista deja un regulament în acest sens în vigoare şi care produce efecte juridice, respectând în acest sens prevederile şi exigenţele legale”, se arată în comunicatul CJ Hunedoara. (S. Popa)

One thought on “Concursul pentru managerul spitalului devean, perfect legal

  • D le Bobora!!! Sunteti din nou indus in eroare! De cand pana cand,directorul medical poate face parte din comisia de concurs? Cum poate un viitor subaltern sa faca parte din comisia de concurs? vedeti cine face parte comisiile de concurs, pentru personalul bugetar,asa cum prevede art 11 lit c din HGR 286/2011.Asa ca fara gargara ca nu s a schimbat nimic din 2010.Mai analizati,sa nu spuneti ca aceasta hotarare e valabila numai pt o infirmiera si nu este valabila pt ditamai managerul de spital.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura