Concediile noastre, printre Ridzi şi Băsescu

7 iulie 2009 | Adauga un comentariu

No, cum zic ardelenii, a venit iulie şi oamenii se mai gândesc şi la concedii. Mare, munte, toate astea printre scandalurile cu Ridzi şi cu nervii lui Traian Băsescu, care îşi dă în petec. Nu am mai văzut/auzit ca un preşedinte să se poarte în halul ăsta cu jurnaliştii, să jignească însăşi ideea de a fi angajat. Nu e nimic ruşinos să fii angajatul cuiva, domnule Băsescu. În ţara asta e capitalism, oamenii lucrează la patron, ei nu sunt slujitori, iar patronii stăpâni. Ei sunt angajaţi, cum este şi reporterul care a îndrăznit să-l întrebe pe preşedinte despre ceea ce crede el în legătură cu scandalul Ridzi. Nu ştiu de ce sunt convins că dacă l-ar fi întrebat de vreun liberal sau de Adrian Năstase, Traian Băsescu ar fi comentat cu gura până la urechi. Aşa, protejata domniei-sale beneficiază de această atitudine perfect democratică, conform căreia de vină sunt mereu şi mereu şi mereu şi mereu ceilalţi. Oricum, tergiversările în cazul Ridzi sunt atât de transparente, încât prin ele se vede Cotroceniul, asta dacă ar fi să reiau o frază rostită acum câţiva ani.
Oamenii s-au săturat. Au ajuns la limita în care îşi doresc vară. Cu şomaj sau fără, cu credite sau fără. Ce-i drept, nu pare chiar atât de uşor şi cei cu care am vorbit ezită în a mai spune că pleacă în concediu pe durate lungi. În plus, destinaţiile afară din ţară, cele de la mare în special, par să fie alese mai degrabă decât litoralul românesc, care şi-a făcut nume de cacao în utlimii ani prin preţuri mari, confort relativ şi multă mizerie, asociată cu fel de fel de cocălari chitiţi să te jecmănească. Grecia, Turcia, Croaţia şi Bulgaria par să rămână destinaţii predilecte.
Alţii dintre cei cu care am vorbit aleg judeţul. Fie caută locuri retrase, pensiuni pe unde să uite o săptămână de greu, fie la iarbă verde, cu cortul. Realitatea este că am făcut un tur de orizont virtual, pentru a vedea la ce preţuri sunt accesibile în judeţ spaţiile de cazare şi pot să vă spun că am fost uimit să văd că se poate sta cu echivalentul a 25 euro/cameră. Adică un milion de lei vechi pe noapte, pentru 2 persoane, în condiţii bune de confort. Restricţiile financiare produc replierea ofertanţilor locali, mai degrabă decât a celor naţionali.
Ideea este că atacul politico – mediatic ar trebui să ţină cont de nevoia de relaxare. Va fi o toamnă grea. Hai să ne facem vara mai uşoară.

Publicat in: Fara bascalie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Grupã de foc pentru FC CIP

Campioana României va juca în UEFA Futsal Cup, pe teren propriu, împotriva liderelor din Georgia şi Olanda şi a unei...

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că votul pe bandă rulantă al aleşilor locali din urbea de la poalele Cetăţii ar ascunde în...

Cei mai bãnoşi consilieri din Deva

Aproape 800.000 lei (opt miliarde de lei vechi) însumează veniturile salariale şi din alte activităţi ale consilierilor locali din Deva,...

Închide