Comunitate

Comuna Sarmizegetusa, în toiul lucrărilor de cadastrare gratuită

Încă un primar hunedorean a demarat procedura de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale a proprietăţilor, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF). Sarmizegetusa este acum pe lista comunelor care vor beneficia gratuit de această lucrare.
“Am semnat cu OCPI pentru toată suma alocată pentru această etapă (150.000 de lei) şi din calculele estimative, vom cuprinde undeva la 280 de parcele. Vom lucra în satele Breazova şi Sarmizegetusa, urmând celelalte localităţi. Am început şi anul trecut, dar acolo unde se identifică zone sensibile, iar termenul e unul strâns. Prin urmare, am reluat, pentru a reuşi să ne încadrăm în perioada stabilită şi să ne facem treaba, liniştiţi. Pe atunci exista şi riscul să pierdem sprijinul financiar. Oricum, e aceeaşi societate de topografie cu care am bătut palma şi mergem mai departe. Zona a fost una cooperativizată, iar oamenii din satele aflate la zona de câmpie au titluri de proprietate în partea de jos. Doar în cea montană au mai rămas de atribuit, pe Legea 18. Problema-i că depindem şi de lipsa personalului. Am avut agent agricol la primărie, dar a plecat şi am rămas descoperiţi de două luni. Să nu mai vorbim de cele patru proiecte accesate pe fonduri europene şi pentru care nu erau intabulări făcute în inventarul domeniului public. Nici OCPI nu mai poate emite aviz dacă nu există intabulare făcută. Aşa că am avut de lucru la acest capitol”, a spus Claudiu Mihai Cordoş (foto), primarul comunei Sarmizegetusa.
Mai trebuie amintit că proprietarii în cazul cărora se va finaliza procesul de cadastrare integral sau parţial pot obţine gratuit actele de moştenitor dacă se află într-o situaţie de succesiune. Plata onorariilor va fi realizată de ANCPI în baza unui protocol de colaborare semnat în 2016 cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România prin care s-a stabilit decontarea a 250 lei pentru fiecare autor al unei succesiuni. Protocolul rămâne în vigoare până în 2025. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura