ActualitateFlash

Colegul nostru Maximilian Gânju a primit Distincţia de Excelenţă, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

Mircea Lepădatu

Colegul nostru, Maximilian Gânju (foto mic), reporter special pentru Valea Jiului al cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN, a fost premiat în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, eveniment care a avut loc marţi seara, la Ateneul Român din Capitală.
„Distincţia de Excelenţă“ i-a fost acordată pentru articolele publicate de cotidianul nostru, în urma cărora hunedorenii au putut afla cât de necesară este meseria de asistent social şi cât de importantă pentru societate.
În cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, desfăşurată, marţi seara, la Ateneul Român, din Capitală, au fost premiaţi cei mai buni asistenţi sociali din domeniul protecţiei drepturilor copilului, din domeniul persoanelor cu dizabilităţi, din sănătate/servicii medicale, reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, din domeniul persoanelor fără adăpost, din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu, combaterii discriminării/minorităţi, din domeniul incluziunii sociale-economie socială, din domeniul asistenţei sociale comunitare, combaterea traficului de fiinţe umane, prevenirii/reducerii riscurilor asociate consumului de droguri şi practicării sexului comercial.
Totodată, au fost premiaţi jurnaliştii şi politicienii cei mai activi în susţinerea cauzelor sociale. Campania CNASR „România se ridică în picioare pentru asistenţa socială” a fost iniţiată de preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), Doru Buzducea, decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea din Bucureşti.
Printre jurnaliştii remarcaţi pentru modul în care au evidenţiat Campania CNASR, se află, aşa cum arătam, şi colegul nostru Maximilian Gânju, evidenţiat pentru reportajele publicate în cotidianul nostru, lucru care nu poate decât să ne bucure şi pentru care îl felicităm şi noi.

One thought on “Colegul nostru Maximilian Gânju a primit Distincţia de Excelenţă, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

  • Dar despre incalcarea drepturilor persoanelor cu handicap de catre RIDZI primarul penal cand scrieti ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura