Educatie si cultura

Colegiul Agricol din Geoagiu, vizitat de elevi din Cehia, Suedia şi Turcia

Magdalena Şerban

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu pregăteşte elevi care aleg să urmeze meserii din domeniul agricol, respectiv zootehnic, dar în egală măsură are în oferta sa educaţională şi o şcoală postliceală cu specializarea de tehnician activităţi agroturism montan.
Prin urmare, schimburile de informaţii şi pregătirea practică sunt binevenite mai ales în cadrul programelor interşcolare. Spre exemplu, săptămâna trecută, instituţia a fost vizitată de elevi din trei ţări.
„Am avut în vizită două delegaţii din Turcia, una din Cehia şi una din Suedia. Acestea au venit la o şcoală gimnazială din comuna Vălişoara ce are în desfăşurare un proiect Erasmus + cu parteneriate strategice, însă fiind vorba de agricultură ecologică, am fost rugaţi să fim gazda elevilor, în scopul cunoaşterii îndeaproape a tot ceea ce semnifică ramura agricolă şi cea zootehnică din punct de vedere al activităţii colegiului nostru. Din câte ştiu, au mai făcut o deplasare şi la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar şederea lor în judeţ a fost de cinci zile. E vorba de 16 elevi şi opt cadre didactice. Le-am arătat terenurile, livada de o mie de meri pe care am înfiinţat-o anul trecut, parcurile, ferma didactică, cantina, internatul, laboratorul etc. Alături de elevii noştri au luat parte inclusiv la sortat de cartofi, dând o mână de ajutor. Astfel, au putut învăţa care sunt diferenţele între cartofii de masă, cei de sămânţă şi cei care pot fi daţi ca hrană la porci ”, a spus Octav Cismaşiu, directorul adjunct al Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura