Sport

CNS Cetate e pe val! Devenii au învins la Reşiţa şi au urcat pe podium!

CNS Cetate Deva a reuşit să realizeze surpriza etapei a IX-a din Liga a III-a, seria a IV-a, învingând pe terenul grupării CSM Şcolar Reşiţa, scor 2-1. Alb-albaştrii au punctat în debutul şi finalul partidei, prin Lupu şi Robert Cristian, iar cu succesul obţinut au urcat pe locul 3 al clasamentului.

Fără trac
În faţa unei echipe ce are ca obiectiv promovarea şi care de curând şi-a adus un antrenor cu nume, în persoana lui Daniel Opriţa, CNS Cetate a început partida fără trac. La doar patru minute de la primul fluier, Marius Lupu a deschis scorul pentru oaspeţi, cu un şut de la 10 metri la colţul lung. A fost primul gol marcat în Liga a III-a de mijlocaşul ofensiv devean în vârstă de 18 ani. La doar câteva minute de la deschiderea scorului, gazdele au avut o şansă bună de a egala, dar Keita a trimis peste poartă din poziţie bună.

Repriză secundă cu evenimente, o singură echipă fericită
Presiunea gazdelor a dat roade în minutul 73, când Fabian Himcinschi a fost faultat în careu de Mintaş şi centralul Alexandru Şuvar a dictat lovitură de la 11 metri, eliminându-l totodată pe fundaşul devean pentru cumul de cartonaşe. Liuba a transformat lovitura de pedeapsă şi părea că balanţa se înclină în favoarea gazdelor. Imediat, egalitatea numerică a fost restabilită după ce jucătorul gazdelor, Breşneni, a fost trimis şi el la cabine pentru al doilea cartonaş galben. Cu cinci minute înaintea finalului, devenii au dat lovitura, Robert Cristian marcând golul victoriei cu un şut de la 25 metri. Un succes care îi urcă pe alb-albaştri pe locul 3 în clasament, chiar înaintea pauzei de două săptămâni pe care o vor avea. În runda viitoare, CNS Cetate va sta, urmând să revină pe teren în duelul din etapa a XI-a, în care va întâlni tot în deplasare, pe Mamma Mia Becicherecu Mic. În duelul de la Reşiţa, gruparea alb-albastră a folosit formaţia Apostol – Kelemen, Mintaş (73, eliminat), Şoit, Doboş – Boldea (76, Ionică), Moţ (80, Scarlat) – Staicu (69, Coteţ), R. Cristian (cpt.), Lupu – R. David (76, Firan). Antrenor: Sorin Cornea. (Ovidiu Mănăstire)

Sursa foto: Marian Cărăvan

One thought on “CNS Cetate e pe val! Devenii au învins la Reşiţa şi au urcat pe podium!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura