CNS „Cetate” Deva vrea medalii la majorete

Ciprian Marinuţ

Patru sportive de la şcoala de sport a campionilor, antrenate de Mihaela Jecherean, îşi vor etala măiestria, cu obiectivul de a fi pe podium la Cupa Naţională de Majorete  MBTA România 2010, care va avea loc mâine şi duminică la Arad.

Campionat de sport şi artă
Alina Bordeanu (senioară, cls. a XI-a), Daiana Velcean, Nikoletta Sabo şi Alexandra Eftenoiu (junioare, cls. VI-VII) şi-au câştigat dreptul de a concura la etapa finală a Campionatului Naţional de Majorete, după ce s-au clasat pe podium, în luna mai, la concursul zonei Transilvania. Cele patru practicante ale gimnasticii aerobice au devenit majorete la iniţiativa antrenoarei Mihaela Jecherean, iar acum, îşi doresc medalii naţionale, pentru a onora blazonul şcolii campionilor. „Noi am început pregătirea ca majorete abia la finalul anului 2009, când acest sport a fost recunoscut oficial în România. Acum, fetele sunt la un nivel destul de bun şi au şanse la medalii naţionale, deşi vor avea adversare de la cluburi care practică de mai mult timp decât ele acest nou sport. Fiind gimnaste, stau bine la tehnică, la coregrafie şi costume şi au avut de recuperat doar la măiestria mânuirii bastonului, pompoanelor sau a altor accesorii. Exerciţiile de majorete sunt la graniţa dintre sport şi artă şi combină, din punct de vedere tehnic, elemente din gimnastica artistică, aerobică şi ritmică”, a spus antrenoarea Mihaela Jecherean.

Elemente tehnice impuse
În competiţiile de majorete contează tehnica de execuţie, coregrafia şi eleganţa, dar puncte importante aduc şi sincronizarea sau gradul de inventivitate al exerciţiilor. Majoretele de la „Cetate” Deva au pregătit pentru Cupa Naţională de la Arad, exerciţii ce îmbină dificultatea tehnică şi imaginaţia debordantă. „Atât în probele de simplu, de duo sau de grup, sunt numeroase elemente tehnice impuse, dar există şi o mare libertate coregrafică. Conceperea exerciţiilor a fost o adevărată probă de imaginaţie. Alina Bordeanu şi Daiana Velcean vor prezenta în proba de duo un exerciţiu numit Dansul focului. Nikoletta Sabo va fi personajul Stefania din desenele animate Orăşelul leneş şi va avea ca accesorii coarda, mingea, o poşetă, un skate-board şi un fluture. În proba struting X, toate cele patru sportive au de urmat un traseu impus în formă de X, care solicită prin elementele impuse echilibrul, mobilitatea, coordonarea sau detenta”, a apus Mihaela Jecherean.
În cadrul Cupei Naţionale organizate la Arad, sportivele de la Cetate vor avea adversare de la peste 12 cluburi din ţară. Cele 12 medalii cucerite la etapa zonei Transilvania şi valoarea şcolii de gimnastică de la Deva le îndreptăţesc să spere că vor fi pe podium în cât mai multe probe.



 


2 Raspunsuri to “CNS „Cetate” Deva vrea medalii la majorete”

  1. mihaela spune:

    Mult succes fetelor!

  2. radukutzu spune:

    Bv la toate si succes in continuare!


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 15:58 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 15:58 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 15:58 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 15:58 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 15:58 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 15:58 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6
    Jo Şanse de Zăpadă
    -2/-10

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale